joi, 12 decembrie 2013

De ce sunt 7 Taine? Slujbe bisericești. Partea a IV-a.



Dumnezeiasca Scriptură, zicând: «Înțelepciunea (Iisus Hristos) și-a zidit Sieși  casă (Biserica) și a întărit șapte stâlpi (șapte Taine sfinte), junghiat-a jerfele Sale (Jertfa de pe Cruce) și a dres în paharul Său vin (vinul ders cu apă, adică Sângele cu apă care s-a vărsat întodeauna din Coasta Domnului nostru Iisus Hristos tainic în timpul Sfintei Liturghi) și a strigat: veniți de beți din vinul care am dres vouă » [...] (Proverbele lui Solomon 9.1-2,5) ”[1]


[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp. 135-136.

De ce credincioșii ortodocși folosesc și apă la Împărtășanie? Taina Euharistiei. Partea a IV-a.



„Rânduiala aceasta este păstrată din vremurile apostolice. Ea este așezată pe baza proorociior scripturistice, ale hotărârilor sinoadelor și ale predanilor Sfinților Apostoli.
Cu vin și apă trebuie săvârșită Jertfa Sfântă pentru că aceasta ne-o adeverește Dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Unul din ostași cu sulița Coasta Sa a împuns din Care a ieșit Sânge și Apă” (Ioan 19.34-35; I Ioan 5.6-8).
Sfântul Potir cu vinul și apa puse într-însul, închipuiește coasta Mântuitorului, iar după prefacere este însuși Sângele și Apa ce a curs din Coasta Aceluia Care a zis: «Acesta este Sângele Meu cel vărsat pentru voi»[1]. [...]  
Astfel, în Sfântul Potir se pune vinul dres cu apă precum adeverește și în altă parte Dumnezeiasca Scriptură, zicând: «Înțelepciunea (Iisus Hristos) și-a zidit Sieși  casă (Biserica) și a întărit șapte stâlpi (șapte Taine sfinte), junghiat-a jerfele Sale (Jertfa de pe Cruce) și a dres în paharul Său vin (vinul ders cu apă, adică Sângele cu apă care s-a vărsat întodeauna din Coasta Domnului nostru Iisus Hristos tainic în timpul Sfintei Liturghi) și a strigat: veniți de beți din vinul care am dres vouă » [...] (Proverbele lui Solomon 9.1-2,5) ”[2]


[1] Matei 26.26-28.
[2] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp. 135-136.

Paradoxul omnipotenței și răspunsul creștin ortodox


Paradoxul omnipotenței[1]

„O versiune a paradoxul omnipotenței este așa-numitul paradox al pietrei: «Ar putea o Ființă omnipotentă  crea o piatra atât de grea încât nici ea nu ar putea să o ridice?» . Dacă ea ar putea ridica piatra, atunci se pare că Ființa nu ar fi fost atotputernică de la început, ea s-ar fi aflat în incapacitate de a crea o piatră destul de grea, dacă nu poate ridica piatra, atunci se pare că, fie  nu ar fi fost atotputernică de la început sau ar fi încetat să mai fie omnipotent la crearea pietrei.
Argumentul este medieval, datând cel puțin din secolul al XII-lea, adresată de Averroes (1126-1198)”[2]
„Averroes (n. 1126 în Cordoba (Spania) - d. 10 decembrie 1198 în Marrakech, în Maroc, a fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemenea, medic, teolog și expert în jurisprudența islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.”[3]

 Raspunsul meu creștinesc este ca Ființa (Dumnezeu) nu crează lucruri fără sens sau iraționale.


[1] Omnipotent înseamnă atotputernic.
[2] Omnipotence paradox, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.11.2013.
[3] Averroes, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.11.2013.

Canonul Noului Testament în Biserica Primară. Canonul cărților biblice. Partea a II-a.




Cărți care au fost în Biblie ortodoxă din Biserica Primară, în anexă.
Acestea cărți sunt următoarele: „1 Clement, 2 Clement, Păstorul Hermas, Epistola lui Barnaba, Didahia”[1][2] .
Cărțile se află în următoarele Biblii:
1.„Codex Alexandrinus [...] care este un manuscris în limba greacă al Bibliei datând din secolul al V-lea.”[3].
2.„Codex Hierosolymitanus (numit, de asemenea, manuscrisul Bryennios sau Codex Ierusalim, de multe ori desemnat pur și simplu ‹‹H›› în discursurile academice), este un manuscris grecesc al XI-lea, scrisa de un scrib necunoscut pe nume Leo, care a datat 1056. Denumirea sa de ‹‹Ierusalim››, își amintește locul său de odihnă în Ierusalim, la biblioteca mănăstirii  Bisericii Sfântului Mormânt.”[4]
3.„Codex Sinaiticus este cea mai veche Biblie din lume [...].
Manuscrisul datează din secolul al IV-lea. A fost descoperit la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai, Egipt.”[5]
Aceste cărți se află și în unele legi bisericești ca: „Canonul 85 apostolic (Despre Canonul  Cărților Sfintei Scripturi) [...]
Iar ale noastre (adică ale Noului Testament) patru Evanghelii: a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan; patrusprezece epistole ale lui Pavel, două epistole ale lui Petru; trei ale lui Ioan; una a lui lacob; una a lui Iuda; două epistole ale lui Clement şi „orânduirile" (aşezămintele, constituţiile)[6] făcute cunoscute vouă episcopilor în opt cărţi, prin mine Climent, care nu trebu­iesc a fi date în vileag între toţi, din pricina lucrurilor tainice dintr-însele; şi Faptele Apostolilor noştri.
(60 Apostolic.; 2 Trulan.; 60 Loodicea.; 24, Cartagina.; Atanasie cel Mare: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Grigorie Teologul: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Amfilohie: Despre Cărţile Sfintei Scripturi).
[...]
Canonul 2 Atanasie cel Mare (Canonul Cărților Sfintei Scripturi) [...]
Şi pe ale celui Nou nu stăm la îndoială a le spu­ne; şi acestea sunt următoarele: patru Evanghelii, a Iui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a Iui Ioan; apoi, după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistole ale Apostolilor numite catoliceşti; astfel, una a lui Iacob, două ale lui Petru, apoi trei ale lui Ioan, şi după acestea una a lui Iuda; după aces­tea sunt patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise ast­fel: întâi către romani, apoi două către corinteni, şi după acestea către galateni, şi apoi către efeseni, apoi către filipeni, şi către coloseni, şi două către tesaloniceni şi cea către evrei; si apoi două către Timotei, iar către Tit una şi cea din urmă către Filimon una; şi apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce se însetează să se sature de cu­vintele dintr-însele, în acestea singure se binevesteşte învăţătura dreptei cinstiri; la acestea nimeni să nu mai adauge, nici să scoată ceva dintru acestea, şi pentru acestea dojeneşte Domnul pe saduchei, zicând: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar pentru mai deplină exactitate este necesar să adaug şi aceea cum că sunt şi alte cărţi afară de acestea, dar care nu sunt în ca­non, rânduite fiind însă de Părinţi a se citi de către cei ce se convertesc de curând şi vor să înveţe cuvântul dreptei cinstiri: înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah şi Estera, şi Iudit, şi Tobit, şi învăţătura ce se zice a Apostolilor[7], şi Păstorul. Să ştiţi însă, iubiţilor, că nici între cele canonisite, şi nici între cele ce se citesc, nicăieri nu se aminteşte de cele apocrife; ci acestea sunt născociri ale ereticilor, care scriu că le voiesc pe ele, şi le acordă şi le adaugă lor vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca să aibă pretext a seduce prin aceasta pe cei nevinovaţi.”[8]

Cu siguranță ele trebuie reintroduse în Biblia ortodoxă.


[1] Biblical canon, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[2] Apostolic Fathers, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[3] Codex Alexandrinus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[4] Codex Hierosolymitanus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[5] Codex Sinaiticus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[6] Didahia.
[7] Didahia.
[8] Canoanele bisericii ortodoxe, www.comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-bisericii-ortodoxe-1.html, accesat la data de 20.12.2013.

luni, 11 noiembrie 2013

Minuni ale Ortodoxiei.


Cele 3 Minuni ale ortodoxiei se întâmplă numai pe stil vechi.

Minunea Focului Sfânt de la Ierusalim

„În Vinerea Sf. Paști, prohodul s-a terminat aproape de ziuă în Sâmbăta Sf. Paști. Iar când se citește Evanghelia: „Și au pecetluit mormântul împreună cu custodia” atunci intră armata în biserică și se duce și stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormânt și pe lespedea Sf. Mormânt [...] pun pecete, preoții au pus deja vată foarte groasă acolo, ca atunci când va veni Lumina s-o ia și s-o dea aprinsă la popor [...] pe urmă s-au stins cele 2770 de candele din tot mormântul.[...]
Sâmbătă la orele 11 [...] intră toată lumea liniștită în biserică [...] fiecare are în mâna lui câte un smoc de 33 de lumânări, atâtea câți ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, [...] vine patriarhul, desculț și cu capul gol, îmbrăcat într-o cămașă albă de mătase cu mânecă largă. [...]  Patriarhul este controlat de armată în fața a mii de oameni, ca nu cumva să aibă ceva de aprins și să se spună că a făcut ceva și a aprins Sf. Lumină. După aceea episcopii îl îmbracă. [...] pe la orele 13, patriarhul se roagă în trei limbi: „Să ne rugăm să vie Sf. Lumină” [...] și ține rugăciunea lui cam o jumătate de oră [...] iar când se termină rugăciunea de chemarea a Sf. Lumini, numai ce auzi în biserică: „Kirie eleison, Gospodi pomilui, Doamne miluiește”- fiecare strigă în limba lui. Patriarhul stă în genunchi și exact când a ajuns Vecernia la cântarea „Lumină lină a slavei Tatălui ceresc…” a intrat un nor azuriu albastru în biserică, la care nu te puteai uita, că te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger [...] și s-a dus lin, drept la mormântul lui Hristos, când a atins piatra de pe Sf. Mormânt, toată vata de pe el s-a aprins și toate candele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumânările în mâini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile și când s-au deschis ușile de la Sf Mormânt, înăuntru era un cuptor mare de văpaie de foc, o văpaie albăstruie albă. Patriarhul are niște cutii mari cu cheițe și cu mânera și cu multe găuri. Patriarhul ia vata aprinsă și o bagă cu foc în cutii și Lumina țâșnește prin găuriile cutiilor și apoi le încuie cu cheița și i-a cutiile de mânere, iar diaconii merg înainte și havași (soldați) cu culioane roșii, ca protopopii și cu bastoane de argint, care-l păzesc pe Patriarh și merg prin mijlocul bisericii cu vasele cu lumină și strigă: „Veniți de luați lumină” de la Lumina patriarhului mii și mii de lumânări se aprind că țâșnește pe găurile acelea ca razele soarelui. [...]
Lumina aceasta a învierii se aprinde numai la Paștile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. [...] Lumina este imaterială, timp de 2 minute dai pe față cu ea și nu te arde.”[1]


Lumina Sfântă nu se aprinde pe stil nou.

„Echipele sociologice inițiate de Dimitrie Gusti între cele două războaie mondiale au cercetat și percepția țăranului român asupra timpului. Atunci au constat că reforma calendarului nu a fost bine primită în mediul rural. În contradicție cu tradiția. Între alte date, sociologii au cules și impresiile sătenilor despre reformă. Concluzii au fost formulate de Ernest Bernea, în studiul „Timpul la țăranul român", publicat în 1940. [...]
 Scria Ernest Bernea. „Moștenirea din bătrâni alcătuiește însuși felul de existență al acestei comunități; tradiția este atotstăpânitoare (...) Tot ce vine din trecut are un caracter aproape religios, față de care se impune cel mai profund respect".
 Pentru țăranul român, mai scrie Bernea, atacarea calendarului a însemnat atacarea cultului, a religiei însăși. Chestionați de sociologi, [...] țăranii auziseră că de Paștele anului 1925, lumina învierii nu s-a aprins pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim în ziua Paștelui pe stil nou. „În noaptea de înviere, la sfântul mormânt se aprind niște lumânări, singure. În 1925 la sfântul mormânt nu s-au aprins lumânările cu 13 zile mai târziu, pe stil nou, și de atunci Paștele a rămas tot pe vechi, Dumnezeu nu a vrut altfel", au mai spus țăranii.”[2]
„În 1969-1970, Patriarhul ortodox al Ierusalimului Benedict a introdus Calendarul Iulian Revizuit determinat de Consiliul Mondial al Bisericilor cu sediul la Geneva, care a schimbat calcularea  datei evenimentului. În același an, Focul Sfânt nu apare la Sfântul Mormânt. Cronologia ecleziastic originală (Calendarul Bisericii Ortodoxe Răsăritene), cu calcularea inițială a datei a fost imediat restaurată, și Focul Sfânt a reînceput să apare în anul următor și după aceea.”[3]

Minunea întoarcerii Iordanului înapoi

„În fiecare an,[...] cu o zi înainte de Boboteaza (conform Calendarului Iulian[4], pe 18 ianuarie), în timpul sfințirii apelor, are loc miracolul râului Iordan  care își inversează curgerea sa. Miracolul se repetă în fiecare la data de 18 ianuarie, în unii ani, cu mai mult intensitate. În conformitate cu Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, minunea a avut loc atunci când Iisus a intrat în râul Iordan pentru a Se botezat de Marele Profet și Sfânt Ioan Botezătorul când ‹‹Iordanul și-a inversat curgerea sa! ››[5]

Minunea Sfântului Nor  ce apare deasupra Muntelui Tabor
            „Norul Sfânt care coboară pe Muntele Tabor în fiecare an la 19 august, când este sărbătoarea Schimbării la față lui Hristos în funcție de Calendarul Iulian[6], urmat de Patriarhia Ierusalimului. Acesta este un miracol [...] în fiecare an [...] și este vizibil cu ochiul liber. Sfântul nor poate fi, de asemenea, [...]  ca o ceață. [...] Miracolul are loc ca urmare a slujbei de Priveghere [...]. Acest miracol apare indiferent de cât de clar este cerul [...] și este un fapt observabil care se întâmplă în același timp, în fiecare an, la aproximativ ora 4:00 odată cu încheierea Sfintei Liturghii. [...] Acest Nor Sfânt se pogoară numai deasupra  Mănăstirii ortodoxe de pe Muntele Tabor, nu și deasupra celorlalte biserici eretice de pe munte. Când Norul Sfânt se pogoară parfumează și luminează zona cu o culoare roșie-alburie (unii spun portocaliu), în mijlocul nopții. Parfumul se răspândește ca tămâia, deși este diferit de tămâie.”[7]


[1] Diacon Gheorghe Băbuț, Pelerinul Român, Colecția ortodoxia românească, editată de Mănăstirea Porțărița, Editura Pelerinul Român, 1997, pp. 143-144.
[2] Reforma calendarului a adus schisma în Biserica Ortodoxă, www. adevarul.ro/cultura/istorie/reforma-calendarului-adus-schisma-biserica-ortodoxa-1_50b9f0fd7c42d5a663ad0fa4/index.html, accesat la data de 7.11.2014.
[3] Theoharis Kekis, The Orthodox Church Calendar, Cyprus Action Network of America, www.cyprusactionnetwork.org/yahoo_site_admin/assets/docs/Orthodox_Church_Calendar.334130901.pdf, accesat la data de 13.11.2014.
[4] Este vorba de Calendarului Iulian pe stil vechi în care data de 5 ianuarie cade în Calendarul pe stil nou  în 18 ianuarie .
[5] Theophany/Epiphany, the miracle of the River Jordan, and the Great Prophet John the Baptist
January 5, 2010 in Orthodox Saints and Church Fathers, Orthodox Sermons & News, www.orthodoxword.wordpress.com, aceesat la data de 12.10.2013.
[6] Este vorba de Calendarului Iulian pe stil vechi, în care 6 august cade în Calendarul pe stil nou în 19 august .
[7] MYSTAGOGY: The Miraculous Holy Cloud of Mount Tabor, www. johnsanidopoulos.com, accesat la data de 12.10.2013.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Câți teologi are Biserica Ortodoxă?


„Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Simeon Noul Teolog (949–1022) este unul din cei trei sfinţi ai Ortodoxiei care poartă titlul de „Cuvântător de Dumnezeu”[1] (ceilalţi doi fiind Sf. Apostol şi Evaghelist Ioan şi Sf. Grigorie Teologul)” [2]


Cu titlul de teologi au mai fost numiți și Sfântul Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur. Problema acesta ca doar 3 sau 5 teologi are Biserica Ortodoxă, este de influență catolică, deoarece ei își declară marii învățați în religia catolică doctori sau magister, asemena acestora: „Bernard Clairvaux (†1153) [...] pentru frumusețea și dulceața cuvântărilor sale a fost numit ‹‹doctor melifluus›› - dulce ca miere [...], Pertu Lombardul (†1160), numit ‹‹magister sentențiarum››, [...] Alexandru de Hales (†1245) [...] pentru puterea lui de argumentare a fost numit ‹‹doctor irrefrangabilis›› - doctor de necombătut, [...] Ioan de Fidanza supranumit Bonaventura (†14 iulie 1274) [...] pentru meritul deosebit  de a fi pus  contemplația deasupra tuturor practicilor și învățăturilor religioase, precum și pentru faptul că a fost  un mare conducător al Ordinului Franciscanilor, Ordin serafic, el a fost numit ‹‹doctor seraphicus››, [...] Albert cel Mare (1206 - † 15 noiembrie 1280) [...] pentru meritele sale în studiul teologiei și filozofiei [...] este proclamat  ‹‹doctor universalis››, [...] Toma de Aquino (1225 - † martie 1274)  [...] l-a proclamat  [...] ‹‹doctor angelicus››, pentru blândețea și curăția vieții sale, [...] Ioan Duns Scot ( 1274 - †8 noiembrie 1308) [...] pentru ideile sale teologice și filozofice și pentru argumentele pătrunzătoare cu care a combătut raținalismul excesiv al lui Toma de Aquino, [...] a fost numit ‹‹doctor subtilis››. ”[3]


[1] Teolog.
[2] Simeon Noul Teolog, ro.orthodoxwiki.org, accesat la data de 6.04.2013.
[3] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Biserici Ortodoxe Române, București, 2004, pp. 360-370.

Cum trebuie să fie lumânările, tămâia, uleiul și cărbunele folosite în Biserică? Arheologie bisericească. Partea a I-a.


Lumânările, tămâia, uleiul și cărbunele trebuie să fie fără adaosuri petrochimice, sau sintetice, ele trebuie să fie făcute din ceară de albine, rășinii de arbori, semințe de plante, carbune natural. Lumânările, tămâia, uleiul și cărbunele trebuie să fie conform Sfintei Tradiți.
În cazul lumânărilor nu trebuie folosită parafina. „Ceară de parafină se referă la o substanță solidă, moale albă sau incoloră, care este folosită ca lubrifiant și pentru alte aplicații. Acesta este derivat din petrol și constă dintr-un amestec de molecule de hidrocarburi care conțin între douăzeci și patruzeci atomi de carbon.”[1]
„Parafina a fost distilată prima dată în 1830 și a revoluționat confecționarea lumânărilor, deoarece era un material necostisitor, ce producea o lumânare inodoră de calitate. Industria a fost ulterior devastată, o dată cu distilarea kerosenului (numit și ulei de parafină, sau simplu, parafină, ceea ce ducea la confuzii)”[2].
În cazul tămâii trebuie folosit doar „rășina unor specii de arbuști din specia Boswellia din India și Arabia de sud (Oman), care - prin încălzire - emană un miros plăcut de balsam. Se obține prin crestare (tăietură) din scoarța arbuștilor și solidificare sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Prin ardere, produce un fum cu miros pătrunzător.”[3] În România mai  vedem ca se vinde, la Biserică, tămâie din rășină de brad, probabil după o veche tradiție din cauza năvălitorilor și a otomanilor, care nu înslesneau negoțul cu tămâie.
În cazul uleiului trebuie folosit cel „extras din diferite plante: floarea soarelui, [...] măslin, [...]  in”[4], ca uleiuri tradiţionale folosite în Biserică.


[1] Paraffin wax, www.wikipedia.org, accesat la data de 25.04.2013.
[2] Lumânare, www.wikipedia.org, accesat la data de 25.04.2013.
[3] Tămâie, www.wikipedia.org, accesat la data de 21.04.2013.
[4] Ulei, www. wikipedia. org, accesat la data de 21.04.2013.

Canonul Vechiului Testament în Bisericile Crestine din lume. Canonul cărților biblice. Partea a I-a.

                  „Biblia [...] este o colecție canononică de texte considerate sacre în iudaism și în creștinism. Termenul Biblie este comun în cele două, religii, deși conținutul fiecăruia dintre colecțiile lor de texte canonice nu este același. Diferite grupuri religioase includ diferite cărți autoselectându-și canonul lor, în ordine diferită, și uneori, combina sau divid cărțile, sau includ materiale suplimentare în cărțile canonice .
 [...] 
 Prima parte a Bibliei creștine, Vechiul Testament, care conține, cel puțin, 24 de cărți ale Bibliei Ebraice divizat în 39 de cărți  dispuse diferit față de Biblia Ebraică. Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă deține, de asemenea, anumite cărți deuterocanonice și pasaje, care fac parte din canonul Vechiului Testament. Cea de a doua parte este Noul Testament,  care conține 27 cărți: Cele 4 Evanghelii canonice, Faptele Apostolilor, 21 de Epistolele sau scrisori, și cartea Apocalipsei. […]

Vechiul Testament

Cărțile care alcătuiesc Vechiul Testament creștin diferă între Biserica catolică, ortodoxă și protestantă, mișcarea protestantă a accepta numai acele cărți conținute în Biblia ebraică, în timp ce catolicii și ortodocșii au canoane mai largi. […]

Cărți apocrife sau deuterocanonice
[...]
O serie de cărți care fac parte din traducerile Peshitta ori Septuaginta [...], dar nu se găsesc în Biblia ebraică (rabinică) (de exemplu, printre cărțile protocanonice) sunt adesea menționată ca fiind cărți deuterocanonice de  către romano-catolici referindu-se la o dată ulterioară secundar (de exemplu, deutero) canonul, canon care s-a stabilit definitiv de către Conciliul de la Trent 1545-1563. Acesta include 46 de cărți pentru Vechiul Testament (45 dacă Ieremia și Plângerile sunt considerate ca una) și 27 pentru Noul Testament.
Cei mai mulți protestanți numesc aceste cărți apocrife. Tradițiile protestante moderne nu acceptă cărțile deuterocanonice drept canonice, deși Bibliile protestante le-au inclus în secțiuni Apocrife până în 1820. Cu toate acestea, Romano-Catolicii și Bisericile Ortodoxe Răsăritene include aceste cărți, ca făcând parte din Vechiului Testamentul al lor.

Biserica Romano-Catolică recunoaște:

    Tobit
    Judita
    1 Macabei
    2 Macabei
    Înțelepciun lui Sirah (sau Eclesiastul)
    Baruh
    Scrisoarea lui Ieremia (Baruh Capitolul 6)
    Adaosurile grecești la Estera (Cartea Estera , capitolele 10:04 - 12:06)
    Rugăciunea lui Azaria și Cântecul celor Trei Sfinți Copi pentru versetele 1-68 (Cartea   lui Daniel, capitolul, versetele 24-90)
    Suzana (Cartea lui Daniel, capitolul 1)
    Bel și Dragonul (Cartea lui Daniel, capitolul 14)

Biserica Ortodoxă Greacă și Rusă recunosc și adaugă pe lângă acestea de mai sus următoarele:

    3 Macabei
    1 Ezdras
    Rugăciunea lui Manase
    Psalmul 151

Biserica ortodoxe Rusă și Georgiană includ:

    2 Ezdras de exemplu, Ezdras latin în Bibliile rusă și georgiană

Există, de asemenea, 4 Macabei, care este acceptată canonică numai în Biserica Georgiei, dar ea a fost inclus de către Sf. Ieronim într-o anexă în Vulgata, și ca anexă la Biblia ortodoxă greacă, ea fiind, prin urmare, uneori inclus în colecțiile Apocrife.

Tradiția ortodoxă siriacă include:

    Psalmii 151-155
    Apocalipsa lui Baruh
    Scrisoarea lui Baruh

Canonul biblic etiopian include:

    Jubileul
    Enoh
    1-3 Meqabyan
    și alte cărți .

Biserica Anglicană foloseste liturgic unele din cărțile apocrife. Prin urmare, ediții ale Bibliei destinate utilizării în Biserica Anglicană include cărțile deuterocanonice acceptate de Biserica Catolică, plus 1 Esdras, 2 Esdras și Rugăciunea lui Manase, care au fost în anexa Vulgata.”[1]

În legătură cu Cartea Ezdra trebuie afirmat că :
1 Ezdras
 1 Ezdras (în greacă Έσδράς Α), […] ca parte a traducerii Septuagintei a Vechiului Testament, ea este considerată ca fiind canonică în bisericile din Răsărit, dar apocrife în Occident. I Ezdra se găsește în Hexapla lui Origen. Versiunile grecești și cele conexe ale Bibliei includ atât Ezdra α și Ezdra β(Ezra-Neemia), în paralel. […]
Cartea numita in mod normal 1 Ezdra este numerotat diferit între diferite versiuni ale Bibliei. În cele mai multe ediții ale Septuagintei, cartea este intitulat în limba greacă: Έσδράς Α'și este plasat în fața cartea unică de Ezra-Neemia, care este intitulat în limba greacă: Έσδράς Β'. [2]
I Ezdra este Cartea 3 Ezdra din Biblia românească și 2 Ezdra din Biblia rusă și georgiană.
2 Ezdra
„Ca și cu 1 Esdras, există o oarecare confuzie cu privire la numerotarea aceași cărți. Unele manuscrise latine incipiente o numesc 3 Ezdras, în timp ce Ieronim și manuscrisele latine medievale o denumesc 4 Ezdra, care este acum și numele folosit pentru ea în edițiile critice moderne, care sunt, în general, în limba latină, limba celor mai complete exemplare. După 1 și 2 Ezdra a lui Ieronim au fost notate Ezdra - Neemia în vremurile recente, desemnarea 2 Ezdra a devenit comună în Bibliile englezești. Ea apare în Anexa la Vechiul Testament al Biblie slavone, unde este numită 3 Ezdra, iar în Biblia ortodoxă Georgia este denumită tot 3 Ezdra. Acest text este, uneori, de asemenea, cunoscut sub numele de Apocalipsa lui Ezdra.”[3]
2 Ezdra este Cartea 4 Ezdra din Vechiul Testament al Bibliei lui Ieronim iar ortodocșii ruși și georgeni o denumesc 3 Ezdra care nu este tot Cartea 3 Ezdra din Biblia românească.
2 Ezdra lipsește din Biblia românească.

Cartea  4 Macabei
 „Cartea 4 Macabei [...] nu este în Biblile celor mai multe biserici, dar este în anexă în Biblia grecească, și în canonul Bibliei georgiene. Acesta a fost în 1688 în Biblia românească, unde a fost numit «Iosip», dar nu mai este tipărită în Biblia ortodoxă românească de astăzi.”[4]

Din Biblia românească ortodoxă lipsește cartea 4 Macabei din Biblia georgiană, și cartea 2 Ezdra adică 3 Ezdra din Biblile rusă și georgiană.
Cu siguranță ar trebui reintruduse.


[1] Bible, www.wikipedia.org, accesat la data de 2.11.2013.
[2] 1 Esdras, www.wikipedia.org, accesat la data de 20.11.2013.
[3] 2 Esdras, www.wikipedia.org, aceesat la data de 20.11.2013.
[4] 4 Maccabees, www.wikipedia.org, aceesat la data de 21.06.2014.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Pe ce se întemeiază tradiția Bisericii Ortodoxe? Protestantism. Partea a III-a.




Tradiția Bisericii Ortodoxe se mai întemeiază și pe cuvintele și învățătura lui Iisus (Ioan 16.12-13) „încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela Duhul Adevărului, vă va călăuzii la tot adevărul”, rostit când L-a făgăduit pe Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt a călăuzit Biserica, arătându-i adevărul, în cadrul sinoadelor ce s-au ținut de-a lungul timpului care au stabilit doctrina și ritualul liturgic[1] ortodox.
Primul sinod a fost Sinodul Apostolic în care s-a dezbătut problema, dacă cei ce se convertesc la creștinism dintre păgâni, mai trebuie să se taie împrejur după Legea lui Moise sau nu mai trebuie să facă acest ritual.
Hotărârea Sinodului a fost următoarea: „pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: să vă feriți de cele jertfite idolilor, și de sânge și de (animale) sugrumate și de defrâu, de care păzindu-vă veți face bine. Fiți sănătoși!” (Faptele Ap. 15.28-29).
Apostolii au hotărât asupra acestei probleme ivite în Biserică, căluziți fiind de Duhul Sfânt în cadrul acestui sinod, așa cum arată textul, la fel s-a întâmplat și la următoarele sinoade întrunite după Sinodul Apostolic.
În acest mod s-a format Sfânta Tradiție care reprezintă o inspirație și călăuzire a Duhului Sfânt așa cum ne-a spus Iisus.


[1] Slujbele.

Biserica Ortodoxă preia ce-i convine din Noul Testament și din Vechiul Testament așa cum fac protestanții și neoprotestanți? Protestantism. Partea a II-a.




Nu. Întâi „zicem că azima Legii Vechi a fost chipul pâinii celei adevărate (In 6.31) care s-a pogorât din cer, pe care și Trupul Său Hristos a numit-o. Precum și  junghierea mielului Paștilior Legii Vechi a fost chipul junghierii Mielului celui adevărat, adică a lui Hristos Fiul lui Dumnezeu Tatăl, precum și altele ale Legii Vechi au fost chipuri ale acestora din Legea Nouă, de care nu este nici o îndoială, de vreme ce au trecut umbrele și chipurile Legii și darul a venit prin Iisus Hristos. Deci trebuie să se deosebească adevărul de chipuri, ca să nu fie chipul și adevărul totuna.”[1]
Ortodocși, considera Vechiul Testament umbra  Noului Testament vezi (Ioan  1.16 -17) „16 și din plinătatea Lui noi toţi am primit şi har pentru har,17căci legea prin Moise s'a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit” și (Ev 10.1) „1 Într'adevăr, având doar umbra bunurilor viitoare, şi nu chipul însuşi al lucrurilor, cu aceleaşi jertfe care ne'ncetat se aduc an după an, legea nu-i poate niciodată face desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”  
Ortodocși  nu iau ce la convine din Vechiul Testament și din Noul Testament. În Vechiul Testament era ierarhie clericală, locaș de cult, templu, jertfe, slujbe, sărbători etc. și în  Biserica Noului Testament a ortodocșilor acestea se găsesc pentru că Iisus a afirmat (Mt. 5.17) „17 Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n'am venit să stric, ci să plinesc.”


[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, p. 80.