Erezii Budiste: Secta tantrică Aris. Budismul Partea a III-a.

„Acești adepți ai tantrismului îl adoră pe Buddha sub forma sa lamaică (Buddha este întodeauna asociat satkiei lui, adică dublui lui feminin pasiv), au un cult pentru zeii Naga, adică pentru puterile chtoniene (puteri aparținând adâncurilor pământului, sau puteri infernale) se dedau la practica vrăjitoriei și a riturilor erotice.

Obiceiurile Arișilor, scrie Wim Swaan, n-aveau prea multe în comun cu cele ale blânzilor călugări fideli doctrinei budismului : purtau părul lung, beau alcool, practicau lupte în chip de cavaleri, invocau spiritele defuncților și practicau alchimia; se dedau și la orgii sexuale de origine tantrică ; acestea simbolizau unirea lui Budha cu satkia lui (energia feminină), a lui Șiva cu satkia lui, forțe pozitive și negative ale universului. Preotul și inițiatul, în timpul acestor rituri erotice, tind să ajungă împreună la realizarea înăuntrul corurilor lor a imanenței, a consubstanțialității Zeului și a Zeiței.”[1]

---

[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda, Colecția Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura Prietenii Cărții, București, 2000, pp.191-192.

Budismul Mahayana. Budismul Partea a II-a.

Budismul Mahayana

„Budismul Carului Mare (în sanscrită Mahayana sau «Marea cale» de propășire) este o ramură a budismului care se dezvoltă începând cu secolul I d. Hr. Ca o reacție împotriva austerității și rigorii budismului așa cum este el practicat de către primii discipoli ai lui Buddha, Mahayana proslăvește un budism mai popular și mai puțin intelectual decât cel al Carului Mic. Buddha este venerat, alături de numeroși sfinți și numeroase divinități, ca un zeu care aduce bunăstare. Printre sfinții cei mai venerați figurează [...] Boddhisattva, sfinți care au atins Nirvana, dar care-și întârzie intrarea în Beatitudine pentru a mai salva oameni. Călugării Carului Mare au instituit o liturghie și un ansamblu complex de rituri, -posturi periodice, adorarea relicvelor, a făcliilor, a ornamentelor-. Trebuie să subliniem că Mahayana conservă ideiile esențiale ale budismului referitoare la suferință, caracterul nepermanent al formelor și irealitate «Sinelui» (adică a individului). Dar el introduce, cu ajutorul riturilor accesibile poporului, o dimensiune alturistă, de grijă pentru oameni, care constituie perspective lui cea mai nobilă. Această doctrină este  astăzi preponderentă în Tibet, în China, în Japonia și în Vietnam.”[1] 

---

[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda, Colecția Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura Prietenii Cărții, București, 2000, pp. 190-191.

Budismul Hinayana. Budismul Partea a I-a.

Budismul Hinayana

„Hinayana («Calea mică» de propășire) sau budismul Carului Mic : forma primitivă și pură, conform adepților săi, a budismului. Fideli docrinei originare a fondatorului religiei budiste, călugării Carului Mic nu îl consideră pe Buddha un zeu, ci un mare apostol. Buddha -Iluminatul- este cel care, prin exemplul lui și învățăturile lui, arată calea spre eliberare, la capătul căreia discipolul atinge Nirvana, sau Beatitudinea. Din această perspectivă, eliberarea sufletului se realizează printr-o strictă morală individuală. Maestrul spun Hinayaniștii, a zis: «Fieți-vă vouă înșivă propria flacără și ropriul refugiu!»

El îi învață pe oameni, sublinează aceași călugări, cum să abordeze suferința, caracteristică proprie acestei lumi, nu făcând apel la o divinitate oarecare ci prin mijloace pur umane. În zilele noastre, Carul Mic este forma budismului practicată în Ceylon, Birmania, Siam și Cambodgia.”[1]

---

[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda, Colecția Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura Prietenii Cărții, București, 2000, p. 188.