Lumânarea de Stretenie. Lumânarea de la Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. Arheologie bisericească. Partea a XXVI-a.

      În ortodoxia românească, la Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului sau Stretenia credincioșii aprindeau la bieserică în timpul slujbelor lumânări pe care apoi le duceau acasă și le păstrau, aprinzându-le la diferite bucurii sau nevoi pe care le întâmpinau cum ar fi boală sau necaz.

      „Se consideră că lumânările aprinse în ziua sărbătorii Întimpinării Domnului vindecă de boli şi necazuri, cu ele sunt binecuvântaţi tinerii căsătoriţi etc. Păstrând tradiţiile vechi şi astăzi în ziua de Stretenie la biserică se face agheasmă, se oficiază servicii divine, la care enoriaşii stau cu lumânări aprinse în mâini, pe care apoi le păstrează, aprinzându-le la diferite ocazii. După slujba din biserică creştinii cumpără lumânări pe care le sfinţesc şi le dăruiesc unul altuia, pentru sănătate, luminare şi în semn de binecuvântare.”[1]

---

[1] Sertarul cu vechituri – Tradiții și obiceiuri de Stretenie sau Întâmpinarea Domnului, www.jurnaldebarlad.ro/sertarul-cu-vechituri-traditii-si-obiceiuri-de-stretenie-sau-intampinarea-domnului/, accesat la data de 15.02.2020.

Sărbătoarea Nașterii Domnului şi cea a Botezului Domnului (Epifania), se serbau împreună în Răsărit? Sărbători bisericești. Partea a II-a.

„Prima oară s-a despărțit în Orient sărbătoarea Nașterii Domnului de cea a Botezului Domnului (Epifania) serbându-se mai întâi în biserica din Antiohia în anul 377 apoi în biserica din Constantinopol în 379.”[1]

Este adevărată  această afirmație?

Nu, deoarece aflăm din istorie că în Patriarhiile Răsăritene unele Biserici Locale  aveau mai multe forme și feluri de a ține post înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului după unele vechi tradiții din această cauză „Sinodul de la Constantinopol ținut în 1166 sub Patriarhul Luca Hrisoverghie a hotărât ca Postul Nașterii Domnului să aibă durata de azi. Întrucât nu în toată lumea creștină acest post avea aceași durată”[2].

„Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele al IV-V-lea, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit ‹‹postul din luna a zecea››. Dar la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie [...] postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.”[3]

De aici, rezultă că unele Biserici Locale din Patriarhiile Răsăritene, prăznuiau Nașterea Domnului, înainte de anii 377 respectiv 379, deoarece acest Sinod a avut rolul de a uniformiza Posturile Nașterii Domnului în Răsărit care precedau sărbătoarea Nașterii Domnului.

---

[1] Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 106.
[2] Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1978, p.97.
[3] Postului Nașterii Domnului, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 8.07.2014.