Biserica Ortodoxă preia ce-i convine din Noul Testament și din Vechiul Testament așa cum fac protestanții și neoprotestanți? Protestantism. Partea a II-a.

Nu. Întâi „zicem că azima Legii Vechi a fost chipul pâinii celei adevărate (In 6.31) care s-a pogorât din cer, pe care și Trupul Său Hristos a numit-o. Precum și  junghierea mielului Paștilior Legii Vechi a fost chipul junghierii Mielului celui adevărat, adică a lui Hristos Fiul lui Dumnezeu Tatăl, precum și altele ale Legii Vechi au fost chipuri ale acestora din Legea Nouă, de care nu este nici o îndoială, de vreme ce au trecut umbrele și chipurile Legii și darul a venit prin Iisus Hristos. Deci trebuie să se deosebească adevărul de chipuri, ca să nu fie chipul și adevărul totuna.”[1]

Ortodocși, considera Vechiul Testament umbra  Noului Testament vezi (Ioan  1.16 -17) „16 și din plinătatea Lui noi toţi am primit şi har pentru har,17căci legea prin Moise s'a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit” și (Ev 10.1) „1 Într'adevăr, având doar umbra bunurilor viitoare, şi nu chipul însuşi al lucrurilor, cu aceleaşi jertfe care ne'ncetat se aduc an după an, legea nu-i poate niciodată face desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”  

Ortodocși  nu iau ce la convine din Vechiul Testament și din Noul Testament. În Vechiul Testament era ierarhie clericală, locaș de cult, templu, jertfe, slujbe, sărbători etc. și în  Biserica Noului Testament a ortodocșilor acestea se găsesc pentru că Iisus a afirmat (Mt. 5.17) „17 Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n'am venit să stric, ci să plinesc.”

---

[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, p. 80.

Dumnezeul creștinilor este de acord cu sclavia oamenilor?

Nu. În primul rând Dumnezeu a scos un popor din sclavie, pe poporul evreu. În Legea dată lui Moise, Dumnezeu a poruncit, ca toți sclavi în anul jubileu trebuie să fie eliberați:

(Lev. 25.8-13) „Îţi vei socoti şapte săptămâni de ani, de şapte ori câte şapte ani, aşa ca toate cele şapte săptămâni de ani să-ţi dea patruzeci şi nouă de ani.

În cea de a zecea zi a lunii a şaptea, glas de trâmbiţe va răsuna în tot pământul vostru; în ziua ispăşirii, atunci cu trâmbiţe veţi vesti în tot pământul vostru.

Şi veţi sfinţi anul al cincizecilea, şi'n toată ţara voastră veţi vesti eliberare  pentru toţi cei ce locuiesc într'însa. An jubileu să vă fie: fiecare se va întoarce la moşia lui, fiecare se va întoarce la familia sa.

An jubileu să vă fie vouă acest an, al cincizecilea: nu veţi semăna, nu veţi secera ceea ce creşte de la sine, nu veţi culege poama de pe viţele netăiate, fiindcă acesta-i jubileu; sfânt va fi pentru voi, din câmp îi veţi mânca roadele.

În anul jubileu se va întoarce fiecare la moşia sa.”

            (Lev. 25.40-41) „Iar dacă fratele tău va sărăci şi ţi se va vinde ţie, să nu-l pui la muncă de rob, ci să-ţi fie ca un simbriaş sau ca un venetic şi să-ţi lucreze până la anul jubileu iar în anul jubileu va pleca de la tine, el şi copiii săi împreună cu el, şi va merge la neamul său şi se va întoarce la moşia lui cea părintească.”

 Dumnezeu îi poruncește lui Moise: cei deveniți sclavi să nu fie tratați inuman:

(Ieșire 21.2-3)„De vei cumpăra rob evreu, el să-ţi lucreze şase ani, iar în anul al şaptelea îl vei lăsa liber fără să-i ceri plată. Dacă a intrat singur, singur va ieşi; dacă a venit cu femeie, odată cu el va pleca şi femeia sa.”

(Ieșire 21.20-21) „Dacă cineva va lovi cu bâta pe robul său sau pe slujnica sa şi va muri sub mâna lui, prin judecată va fi pedepsit; dar dacă [cel lovit] va mai trăi o zi sau două, el nu va fi pedepsit, fiindcă aci sunt banii lui.”

(Ieșire 21.26-27) „Dacă va lovi cineva ochiul robului său sau ochiul slujnicei sale şi aceia vor orbi, liberi să-i lase pentru ochiul lor. Iar dacă va rupe dintele robului său sau al roabei sale, pentru dintele lor să-i lase liberi.”

Preoți romani care au luptat pentru poporul ortodox.

„În oastea lui Mihai Viteazul au slujit preoții Teodor din Sangeorzul Bistritei și Stoica din Farcas (jud Dolj).

Un episcop cu numele Teodor din Vârșeț s-a răsculat cu romanii bănățeni împotriva turcilor în 1594, iar episcopul Sava din Ineu a cucerit Lipova de la aceștia, în 1606. Preotul Simion Brancovici din Ineu (viitor mitropolit Sava) s-a ridicat adeseori tot împotriva turcilor, împreună cu credincioșii sai.

Câțiva ani mai târziu, prin 1659-1660, un preot pe nume Gheorghe, din satul Ciurlia din Munții Apuseni, conducea sase sute de romani împotriva turcilor, fiind apoi prins de aceștia și tras în teapa.

În 1717, preotul Lupu Șandru din Borșa, - în fruntea romanilor maramureșeni- a învins o hoarda tătari care prădaseră tara, reușind sa elibereze din mâinile lor vreo 10.000 de robi din satele învecinate

”[1]

---

[1]  Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 321.

Împotriva protestanților și neoprotestantilor ce nu recunosc Sfânta Tradiție a Ortodoxiei. Protestantism. Partea a I-a.

Protestanți și neoprotestanti, afirmă că doar Biblia este revelată de Dumnezeu, și doar ce scrie în Biblie trebuie respectat.

 Protestanți și neoprotestanti „resping, pe de-o parte, învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, considerându-i apostaţi, pe de altă parte le acordă credit atunci când se folosesc de Biblia decisă de ei. De asemenea, grupările neoprotestante uită de contestările lor şi atunci când este vorba de data Naşterii Domnului, de învăţătura despre Sfânta Treime şi despre alte dogme ale Bisericii.”[1]

Urmărind această opinie vedem că ei înșiși nu o respectă, deoarece comemorează Naşterea Domnului, și sărbătoresc Paștile în zi de Duminică, iar cu privire la aceste două probleme Biblia nu vorbește nimic, doar Sfânta Tradiție.

„Părinții Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din (325), au hotărât ca toți creștinii de pretutindeni să serbeze Paștile în prima duminică de după lună plină, care urmează după echinocțiul de primăvară, iar în anii în care această duminică ar coincide cu Paștile evreilor, 14 nissan (aprilie), Paștile creștinilor să se amâne în duminica următoare sau îl sărbătoreau cu o săptămână mai înainte. Stabilirea datei Paștelui se făcea după calcule astronomice de către Biserica Alexandriei și se comunica tuturor Bisericilor prin epistole pascale sau festive”.[2]

Neoprotestanții în țările de religie catolică sărbătoresc Paștile și Naștera Domnului împreună cu aceștia, în țările  de religie ortodoxe sărbătoresc Paștile împreună cu aceștia iar Naștera Domnului o țin pe stil vechi sau pe stil nou.

---

[1] Canonul Noului Testament, www.odaiadesus.ro, accesat la data de 29.03.2013.

[2] Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 106.

Lista Sinoadelor locale importante pentru ortodoxie

 Sinoadele Locale importante sunt:
„Al Patrulea Sinod de la Constantinopol (879-880) [...]  care a anatematizat pe oricine ar aduce modificări Crezului Niceo-Constantinopolitan, abrogând deciziile Sinodului tâlhăresc din 869-870. [...]

  Al Cincilea Sinod de la Constantinopol (1341-1351) a atestat ortodoxia teologiei isihaste, așa cum era ea formulată de Sf. Grigorie Palama [...]

Sinoade [...]  care cuprind mărturisirile de credință [...] :

    Scrisoarea enciclică a Sf. Fotie (867);

    Prima Scrisoare a lui Mihail Cerularie către Petru al Antiohiei (1054);

    Deciziile Sinoadelor din Constantinopol din 1341 și 1351 cu privire la Controversa isihastă;

    Scrisoarea enciclică a Sf. Marcu al Efesului (1440-1441);

    Mărturisirea de credință a Patriarhului Ghenadie al Constantinopolului (1455-1456);

    Răspunsul lui Ieremia al II-lea către luterani (1573-1581);

    Mărturisirea de credință a lui Mitrofan Critopol (1625);

    Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în forma sa revizuită ratificată de către Sinodul de la Iaşi din 1642;

    Mărturisirea lui Dositei al Ierusalimului (ratificată de Sinodul de la Ierusalim din 1672);

    Răspunsurile Patriarhilor Ortodocși către ne-jurători (1718, 1723);

    Răspunsul Patriarhilor Ortodocși către Papa Pius al IX-lea (1848);

    Răspunsul Sinodului de la Constantinopol către Papa Leon al XIII-lea (1895);

  Scrisorile Enciclice ale Patriarhiei de Constantinopol despre unitatea creștinilor și cu privire la 'Mișcarea Ecumenică' (1920, 1952).

”[1]

Ele au avut rolul de-a răspunde unor dispute sau unor păreri controversate care nu sunt în acord cu Dogma și Sfânta Învățătura  a Bisericii Ortodoxe Răsăritene.

---

[1] Sinoade Ecumenice, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 05.09.2013.

Simboluri de credință ale Bisericii Ortodoxe.

Primele Simboluri de credință folosite în Biserică sunt: 

Simbolul „Sfântul Irineu ( + 202) [...], Simbolul Apostolic [...], Simbolul Bisericii din Ierusalim [...], Simbolul Bisericii din Antiohia [...], Simbolul Bisericii Romane [...], Simbolul Bisericii din Alexandria [...], Simbolul Bisericii din Cipru [...], Simbolul Bisericii din Cezareea Palestinei [...], Simbolul de la Niceea 325 [...], Simbolul Atanasian”[1]

În urma Sinodului I Ecumenic (325) și al Sinodului al II-lea Ecumenic (381) s-a elaborat Simbolul de credință oficial al Bisericii Creștine Ortodoxe.

Simbolul Niceo-Constantinopolitan (381 d.Hr.):

Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoțiitorul,

Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.

Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,

Născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire

S-a pogorât din ceruri

Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara

Și S-a făcut om.

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,

Și a pătimit și S-a îngropat.

Și a înviat a treia zi, după Sfintele Scripturi.

Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții,

A Cărui Împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul,

Carele din Tatăl purcede,

Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit,

Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică,

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor,

Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie.

Amin!

---

[1] Ieromonah Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, Ediţia a III-a, Editata de Parohia Valea Plopului Jud. Prahova, 1999, p.137-141.

Origene a fost eretic?

La Sinodul V Ecumenic din 533 „Origene era trecut printre marii eretici, socotit atunci părintele monofizitismului iar episcopi si egumenii urmau să-l anatematizeze cu ocazia instalării lor. Marele teolog alexandrin, cel dintâi sistematizator al doctrinei creștine în primele 3 veacuri, are întradevăr unele erori doctrinare, pe care, dacă ar fi fost în viață, el însuși le-ar fi înlăturat cu smerenie.”[1]

Este adevărată afirmația ca Origene nu este eretic și a fost condamnat pe nedrept la Sinodul V Ecumenic?

Nu. Părinții de la cele 7 Sinoade Ecumenice au fost inspirați de Duhul Sfânt, stabilind adevărul de credință. Iar dacă Duhul Sfânt a revelat la acest Sinod ca Origene este eretic, acesta este adevărul.

„În timpul disputelor trinitare și hristologice lucrările lui Origene au fost invocate deseori, provocând  mari divergențe referitoare la ortodoxia lor.

În lucrarea dogmatică De principiis, mai ales, s-au strecurat unele erori dogmatice ca: preexistența sufletelor, subordinațianismul, după care Fiul este subordonat Tatălui, iar Sfântul Duh este inferior Fiului; apocatastaza, adică restabilirea generală, potrivit căreia, la sfârșitul veacurilor, păcătoșii de toate categoriile, implicit diavolul, datorită marii bunătăți a lui Dumnezeu, după ce se vor curăți printr-un foc purificator, vor învia cu trupuri eterice și vor fi restabiliți în starea lor de la început, starera de nevinovăție și fericire”[2] .

„Monofizitismul (gr. mono-physis = o fire) este o erezie hristologică apărută în secolul al V-lea. Principalul promotor al acestei erezii a fost Eutihie (378 - c. 454), călugăr din Constantinopol, discipol al patriarhului Chiril al Alexandriei, învăţând că, după Întrupare, Iisus Hristos a avut o singură natură/fire, cea divină, natura (firea) omenească fiind absorbită de cea dumnezeiască, aşa cum un cub de zahăr se dizolvă în apă. În consecinţă, Hristos a rămas doar cu o fire, cea dumnezeiască.”[3]

---

[1] Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p.162.

[2] Ibidem, pp.161-162.

[3] Monofizitism, ro.orthodoxwiki.org, accesat la data de 14.11.2013.