Facerea Prescurilor în Biserică. Arheologie bisericească. Partea a XXI-a.

În ortodoxia românească, prescurile pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se fac de către o femeie bătrână și văduvă.

Arderea lumânărilor în Altar. Arheologie bisericească. Partea a XIV-a.

În ortodoxia românească, lumnările date la Altar se ard în sfeșnicele de pe Pristol sau de la Proscomidiar sau la piciorul Sfintei Cruci pentru procesiuni.

Păstrarea Aghiasmei în Biserică. Arheologie bisericească. Partea a XIII-a.

În ortodoxia românească, Aghiasma se păstrează în Altar sau în Aghiazmatar.

Prapurii sau Steagurile în Biserică. Arheologie bisericească. Partea a XI-a.

În ortodoxia românească, în Biserică trebuie să fie 6 Prapuri sau Steaguri, 4 Prapuri se așează în naos, aceștia fiind folosiți la procesiuni iar 2 Prapuri de culoare neagră sunt așezați în pronaos, aceștia sunt folosiți la Slujba Înmormântării.

Slujba înmormântării. Arheologie bisericească. Partea a VII-a.

Slujba înmormântării se săvârșește în Biserică. Convoiul mortuar pleacă de la casa celui mort la Biserică unde depune trupul acestuia pentru a i se face slujba înmormântării, după slujbă trupul celui mort se duce la cimitir spre a fi îngropat.

Cum trebuie să fie lumânările, tămâia, uleiul și cărbunele folosite în Biserică? Arheologie bisericească. Partea a I-a.

Lumânările, tămâia, uleiul și cărbunele trebuie să fie fără adaosuri petrochimice, sau sintetice, ele trebuie să fie făcute din ceară de albine, rășinii de arbori, semințe de plante, carbune natural. Lumânările, tămâia, uleiul și cărbunele trebuie să fie conform Sfintei Tradiți.

În cazul lumânărilor nu trebuie folosită parafina. „Ceară de parafină se referă la o substanță solidă, moale albă sau incoloră, care este folosită ca lubrifiant și pentru alte aplicații. Acesta este derivat din petrol și constă dintr-un amestec de molecule de hidrocarburi care conțin între douăzeci și patruzeci atomi de carbon.”[1]

„Parafina a fost distilată prima dată în 1830 și a revoluționat confecționarea lumânărilor, deoarece era un material necostisitor, ce producea o lumânare inodoră de calitate. Industria a fost ulterior devastată, o dată cu distilarea kerosenului (numit și ulei de parafină, sau simplu, parafină, ceea ce ducea la confuzii)”[2].

În cazul tămâii trebuie folosit doar „rășina unor specii de arbuști din specia Boswellia din India și Arabia de sud (Oman), care - prin încălzire - emană un miros plăcut de balsam. Se obține prin crestare (tăietură) din scoarța arbuștilor și solidificare sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Prin ardere, produce un fum cu miros pătrunzător.”[3] În România mai  vedem ca se vinde, la Biserică, tămâie din rășină de brad, probabil după o veche tradiție din cauza năvălitorilor și a otomanilor, care nu înslesneau negoțul cu tămâie.

În cazul uleiului trebuie folosit cel „extras din diferite plante: floarea soarelui, [...] măslin, [...]  in”[4], ca uleiuri tradiţionale folosite în Biserică.

---

[1] Paraffin wax, www.wikipedia.org, accesat la data de 25.04.2013.

[2] Lumânare, www.wikipedia.org, accesat la data de 25.04.2013.

[3] Tămâie, www.wikipedia.org, accesat la data de 21.04.2013.

[4] Ulei, www. wikipedia. org, accesat la data de 21.04.2013.

Pe ce se întemeiază tradiția Bisericii Ortodoxe? Protestantism. Partea a III-a.

Tradiția Bisericii Ortodoxe se mai întemeiază și pe cuvintele și învățătura lui Iisus (Ioan 16.12-13) „încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela Duhul Adevărului, vă va călăuzii la tot adevărul”, rostit când L-a făgăduit pe Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt a călăuzit Biserica, arătându-i adevărul, în cadrul sinoadelor ce s-au ținut de-a lungul timpului care au stabilit doctrina și ritualul liturgic[1] ortodox.

Primul sinod a fost Sinodul Apostolic în care s-a dezbătut problema, dacă cei ce se convertesc la creștinism dintre păgâni, mai trebuie să se taie împrejur după Legea lui Moise sau nu mai trebuie să facă acest ritual.

Hotărârea Sinodului a fost următoarea: „pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: să vă feriți de cele jertfite idolilor, și de sânge și de (animale) sugrumate și de defrâu, de care păzindu-vă veți face bine. Fiți sănătoși!” (Faptele Ap. 15.28-29).

Apostolii au hotărât asupra acestei probleme ivite în Biserică, căluziți fiind de Duhul Sfânt în cadrul acestui sinod, așa cum arată textul, la fel s-a întâmplat și la următoarele sinoade întrunite după Sinodul Apostolic.

În acest mod s-a format Sfânta Tradiție care reprezintă o inspirație și călăuzire a Duhului Sfânt așa cum ne-a spus Iisus.

---

[1] Slujbele.

Biserica Ortodoxă preia ce-i convine din Noul Testament și din Vechiul Testament așa cum fac protestanții și neoprotestanți? Protestantism. Partea a II-a.

Nu. Întâi „zicem că azima Legii Vechi a fost chipul pâinii celei adevărate (In 6.31) care s-a pogorât din cer, pe care și Trupul Său Hristos a numit-o. Precum și  junghierea mielului Paștilior Legii Vechi a fost chipul junghierii Mielului celui adevărat, adică a lui Hristos Fiul lui Dumnezeu Tatăl, precum și altele ale Legii Vechi au fost chipuri ale acestora din Legea Nouă, de care nu este nici o îndoială, de vreme ce au trecut umbrele și chipurile Legii și darul a venit prin Iisus Hristos. Deci trebuie să se deosebească adevărul de chipuri, ca să nu fie chipul și adevărul totuna.”[1]

Ortodocși, considera Vechiul Testament umbra  Noului Testament vezi (Ioan  1.16 -17) „16 și din plinătatea Lui noi toţi am primit şi har pentru har,17căci legea prin Moise s'a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit” și (Ev 10.1) „1 Într'adevăr, având doar umbra bunurilor viitoare, şi nu chipul însuşi al lucrurilor, cu aceleaşi jertfe care ne'ncetat se aduc an după an, legea nu-i poate niciodată face desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”  

Ortodocși  nu iau ce la convine din Vechiul Testament și din Noul Testament. În Vechiul Testament era ierarhie clericală, locaș de cult, templu, jertfe, slujbe, sărbători etc. și în  Biserica Noului Testament a ortodocșilor acestea se găsesc pentru că Iisus a afirmat (Mt. 5.17) „17 Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n'am venit să stric, ci să plinesc.”

---

[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, p. 80.

Diferenţa dintre Sfintele Taine şi Sfintele Ierurgi. Slujbe bisericești. Partea a III-a.

Diferența dintre Sfintele Taine şi Sfintele Ierurgii este ca prin Taine ne împărtăşim de Iisus Hristos iar prin Ierurgi de Sfântul Duh.

„Deosebirile între Taine și Ierurgii:

1. Tainele sunt întemeiate direct sau indirect de Mântuitorul, iar Ierurgiile de Biserică.

2. Tainele sunt necesare pentru mântuire, ierurgiile nu.

3. Sfintele Taine sunt valide, eficente prin ele însele ‹‹ex opere operato››, iar ierurgiile depind de starea morală a săvârșitorului și a primitorului.

4. Sfintele Taine se restrâng numai la persoana umană și numai în momentele fundamentale ale vieții, pe când Ierurgiile se referă la lumea materială, chiar și la cea neînsuflețită.” [1]

Combaterea argumentelor de mai sus :
1. Capul Bisericii este Hristos iar Biserica este Trupul Lui (Efeseni 5.23-32.), orice este întemeiat de Biserică de fapt este întemeiat de Iisus.
2. Atât Tainele cât și ierurgiile sunt necesare pentru mântuire, de exemplu :

Taina Euharistiei nu se poate efectua dacă nu s-au făcut Ierurgia de sfințire a Antimisului şi Ierurgia de sfințire a Bisericii. Taina Mirungeri nu se poate efectua dacă mai înainte episcopul nu a făcut Ierurgia de sfințire a Sfântul şi Marele Mir. „Sfântul Mir este untdelemn amestecat cu vin natural și cu diferite arome, în număr de 38, sfințit de soborul episcopilor prezidat de Patriarhul Bisericii, în Joia Patimilor, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare care se săvârșește atunci. El este întrebuințat la Sfânta Taină a Mirungeri, la sfințirea bisericilor și la sfințirea antimiselor.”[2]

Taina Hirotoniei nu este deplină dacă preotului nu i s-a făcută Ierurgia de sfințire întru duhovnic, numită, hirotesia întru duhovnic. „Hirotesia este punerea mâinilor arhiereului pentru a sfinţi clerul inferior: citeţii, cântăreţii şi ipodiaconii. [...] Hirotesia întru duhovnic se dă deopotrivă preoţilor monahi sau celor mireni care sunt în stare să aprecieze faptele omeneşti în lumina legilor Domnului, aplicând îngăduinţa şi severitatea canonisirii după ‹‹gândul lui Hristos›› (I Cor. 2,15-16).” [3] 
4. Nici o Taină nu poate fi efectuata fără vase şi veşminte dacă asupra lor nu s-a făcut o slujbă sfinţire adică o Ierurgie. „Toate vasele, odoarele și obiectele bisericești necesare cultului divin, înainte de a fi puse în folosință sunt sfințite prin slujbe speciale de către preot, cu excepția sfântului antimis pe care-l sfințește numai arhiereul. De aceea ele se mai numesc și obiecte sfințite”[4]

Taina Mirungerii se folosește și asupra lumii materiale cum este clădirea Bisericii, deoarece la sfințirea bisericilor se folosește Sfântul şi Marele Mir după cum urmează:

„ ... după spălarea cu apa (și săpun), Sfânta Masa se spală cu vin și cu apa de trandafiri, care închipuie spălarea trupului lui Iisus după moarte, cu mir de preț, spre cinstirea Lui.

Urmează apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul Mir, în chipul crucii. Prin aceasta coboară Sfântul Duh în unire cu Tatăl și cu Fiul, în urma jertfei aduse de Hristos pentru noi. [...] După aceea episcopul cădește biserica și un preot, mergând după el, unge cu Sfântul Mir toată biserica”[5] 

---

[1] Pr. Conf. dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminarile Teologice, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000 , p. 337.

[2] Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Manual pentru elevi seminariști, ediția a III-a, Editura Credința Noastră, București, 1997,  p. 151.

[3] Hirotesie, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 12.09.2014.

[4]  Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, op. cit., p 117.

[5] Sfintirea Bisericii - prezenta neincetata a Duhului Sfant, www.crestin ortodox.ro, accesat la data de 13.11.2013.

Există Slujba Maslului de obște în Biserica Ortodoxă? Slujbe bisericești. Partea a II-a.

Da, deoarece în Sfânta Tradiție există două feluri de Maslu de Obște: 
1. Maslu de Obște unit cu Liturghia creat după o veche tradiție „în sec. X-XII-lea [...] când s-a alcătuit o utrenie specială care se săvârșește înainte de Liturghie unită cu Maslul și ar fi foarte indicat să se pună Canonul și Stihirile din Molitfelnic chiar la Utrenia zilei în care se săvârșește Maslul - așa cum se făcea odinioară.”[1] 
2. Maslu de Obște care nu este unit cu Liturghia despre care aflăm în Tipicul Bisericesc care ne indică faptul că după o veche tradiție „se obișnuiește să se facă Sfântul Maslu de obște, atât pentru bolnavi, cât și pentru sănătoși, în biserică, mai ales în zilele de miercuri, joi și vineri în Săptămâna Patimilor”[2]. 

 Doar în aceste cazuri există slujba Maslului de obște în Biserica Ortodoxă .

---

[1] Petru Pruteanu, Slujba Sfântului Maslu istorie și actualitate, în Revista Altarul Reântregirii 2/2010, pp. 227-228.

[2] Tipic Bisericesc, Pentru uzul școlilor teologice, al preoților și cântăreților de strană, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p.223.

Sfintele Ierurgii ortodoxe. Slujbe bisericești. Partea a I-a.

„Ierurgiile sunt acele lucrări harice prin care se exorcizează, se binecuvântează şi se sfinţesc persoanele vi sau moarte, natura însufleţită şi cea neânsufleţită. […]

 

Temeiuri biblice:

Mântuitorul a binecuvântat pâinile (Matei 14,9; Matei 15,36) a binecuvântat copiii (Matei 19,15) şi a poruncit Apostolilor să binecuvânteze casele (Matei 10,12; Luca 6,13; 4,4-5). Dar textul fundamental pentru săvârşirea ierurgiilor este (I Tim 4,4-5) „pentru că toată făptura lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulţumită, căci se sfinţesc prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciuni.”  […]

Unele irerurgii sunt moştenite din Legea Veche: rugăciunea pentru femeia lăuză, rugăciunea pentru izgonirea diavolilor, pentru binecuvântarea pâini etc. […]

Felurile ierurgiilor:

Ierurgiile se pot clasifica […] în trei feluri şi anume: după destinația lor, după forma lor externă, după efectul lor.

I După obiectul lor sau destinația lor, ierurgiile sunt:

      a.   Cele care se referă la persoane;

      b.   Cele care se aplică la obiecte.

II După formă sau structura externă, se împart în: rugăciuni, rânduieli, slujbe.

1. Rugăciunile, sunt ierurgiile cele mai scurte, compuse dintr-o moliftă sau rugăciune scurtă; ex: Binecuvântarea salciei de Florii.
2. Rânduieli, sunt ireurgii mijloci ca întindere, compuse din cântări, ectenii, tropare şi rugăciuni ale preotului; ex: Rânduiala Parastasului.
3. Slujbele, sunt cele mai lungi şi mai importante ierurgii şi conțin în plus Apostolul şi Evanghelia, iar preotul se îmbracă în mai multe veșminte; ex: Agheasma, Slujba Înmormântării.

III După scopul şi efectele lor, ireurgiile pot fi: exorcisme, curăţiri, binecuvântării şi sfinţiri.

1. Exorcismele, sunt rugăciuni şi rânduieli care urmăresc eliberarea omului şi a naturii de sub stăpânirea diavolului.
2. Curățirile şi dezlegările, sunt rugăciuni prin care anumite persoane sunt dezlegate de păcate fără voie, legate de rânduiala firii.
3. Binecuvântările, sunt rugăciuni sau rânduieli prin care, cu semnul Sfintei Cruci, se invocă harul divin asupra unei persoane sau a unui lucru menit pentru hrana şi folosul omului.
4. Sfințirile sau consacrările, sunt ierurgi prin excelență, depline […]; ex: Sfeştania, Sfinţirea Bisericii, Hirotesiile.

Locul

            […] Unele se săvârșesc în Biserică, altele în case, altele în mijlocul naturii.

Timpul

            Unele ierurgii sunt legate de sărbători sau date din calendar, cele mai multe nu au un timp anume şi se pot săvârși oricând.

Săvârşitorul

            Este, de obicei, preotul. Sunt rezervate episcopului ierurgiile următoare: sfinţirea Marelui Mir, sfinţirea Bisericii, sfinţirea Antimisului,”[1] și Hirotesiile.

           

Ierurgii care se referă la om, se împart în:

1. „Ierurgii sau rugăciuni în legătură cu naşterea omului, cum sunt: rânduiala femeii după naştere, rugăciunea de punere numelui pruncului şi rugăciunile de îmbisericire a femeii şi pruncului la 40 de zile după naştere.
2. Ierurgii care sfinţesc viaţa omului pe pământ, cum sunt: rugăciuni pentru cei ce sunt sub blestem şi jurământ, rugăciuni de împăcare a celor învrăjbiţi, rugăciuni pentru tot felul de boli la copii, tineri şi bătrâni, şi mai ales molitfele cele mari ale Sfântului Vasile cel Mare pentru izgonirea duhurilor necurate din oameni, prin care se vindecă prin minune dumnezeiasă cei epileptici şi cei stăpâniţi de diavoli, pentru păcatele lor sau pentru că au fost blestemaţi de preoţi,  de arhierei, şi de părinţi, ori au fost trimişi asupra cuiva prin vrăjitorie şi farmece de către cei ce slujesc satanei. O iereurgie specială este rânduiala rasoforului şi a tunderii în monahism, numită şi slujba marelui şi îngerescului chip. […] ”[2]
3. Ierurgii care privesc sfârşitul omului pe pământ, cum sunt: rânduiala pentru darea sufletului, slujba înmormântării mirenilor, a pruncilor, a preoţilor, a călugărilor şi a arhiereilor; rugăciuni de dezlegare a celor adormiţi, rânduiala citirii stâlpilor la cei morţi, rânduiala pomenirii morţilor la 3, la 9, la 40 de zile şi rânduiala parastaselor sau panahidelor pentru cei răposați.”[3]

Ierurgii care se referă la materii, obiecte şi natura înconjurătoare în care îşi duce viaţa omul pe pământ.

„Aceste ireurgii se împat şi ele tot în 3 categorii:

1. Ierurgii sau slujbe de sfinţire a obiectelor de cult: slujba sfinţirii icoanelor, a crucilor şi troiţelor; sfinţirea sfintelor vase ale Bisericii cu care se face Sfânta Liturghie; sfinţirea veşmintelor noi diaconeşti, preoţeşti şi arhiereşti; sfinţirea clopotelor noi, a locului şi temeliei noilor biserici şi mai ales sfinţii bisericilor noi  numită şi târnosire .[…]
2. Ierurgii privind sfinţirea apei, adică agheasma mică şi agheasma mare de la Bobotează şi a obiectelor legate direct de viaţa omului, cum sunt rugăciunile de sfinţire a temeliei pentru case, a caselor noi şi a caselor tulburate de duhuri necurate; rugăciuni de sfinţire a fântânilor noi, a vaselor spurcate, a alimentelor necurate şi pentru vitele ce se îmbolnăvesc; rugăciuni pentru binecuvântarea mesei, a praznicelor, a colivei, a semănăturilor, a roadelor noi din cursul anului; a corăbilor, a maşinilor; rugăciuni de izgonire a lăcustelor şi gândacilor care atacă recoltele; rânduiala sfinţirii şcolilor şi localurilor publice de folos obştesc, precum şi alte rugăciuni de acest fel.
3. Ierurgii speciale,  cum sunt: rânduiala slujbelor şi procesiunilor pentru ploaie pe timp de mare secetă, rânduiala procesiunilor numite litanii, cu scoatera pe câmp şi prin sate a sfintelor moaşte şi a icoanelor făcătoare de minuni, pe timp de război, de secetă, de boli, cutremure şi alte primejdi mari care ameninţă viaţa omului.”[4]

---

[1]Pr. Conf. dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminarile Teologice, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, pp.335-338.

[2] Irerurgii care privesc hirotesiile clerului inferior şi superior, cum sunt: hirotesia în  citeţ, în ipodiacon, în duhovnic.

[3] Protosinghel Ioanoichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică I, Editată de Sfânta Mănastire Sihăstria, 1991, pp. 118-119.

[4] Ibidem, pp. 118-119.