Se afișează postările cu eticheta Noul Testament. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Noul Testament. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 august 2014

Câte învieri s-au făcut în Biblie?



Câte învieri s-au făcut în Biblie:
„Învierea fiului văduvei din Sarpeta Sidonului, celui înviat de Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul (3 Împ.17.21-22),
Învierea fiului Somanitencei, înviat de Sf. Prooroc Elisei (4 Împ. 4.34-35),
Mortul înviat prin atingerea de oasele Sf. Prooroc Elisei (4 Împ.13.20-21),
Înviera ficei lui Iair […] (Matei 9.18-26; Marcu 5.21-43; Luca 8.40-56 ),        
Învierea fiului vaduvei din Nain […] (Lc 7.12-17),
Învierea lui Lazăr […] (Ioan 11.1-44),
Învierea drepţilor din veac […] (Mt 27.50-52)”[1]
Înviera Tabitei (Fa 9.36-42),
Învierea lui Eutihie (Fa 20.7-12),
Înviera Domnului (Matei 28.1-10; Marcu 16. 1-8; Luca 24.1-12; Ioan 20.1-10)


[1] Protosinghel Nicodim Mandiţă, Crucea Spirituala în viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, 1994, p. , pp.223-224.

duminică, 8 iunie 2014

Cele şapte cuvinte rostite de Iisus pe Cruce



Cele şapte cuvinte rostite de Iisus pe Cruce:
„Părinte iartă-le lor că nu ştiu ce fac! (Luca 23.34)
Adevărat grăiesc Ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai! (Luca 23. 43)
Femeie, iată fiul tău! Şi ucenicului i-a zis iată mama ta! (Ioan 19. 26-28)
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? ( Matei 27.46; Marcu 15.34)
Mi-e sete! (Ioan 19.28)
Săvârşitu-s-a! (Ioan 19.30)
Părinte în mâinile Tale îmi dau Duhul Meu! (Luca 23.46)”[1]


[1] Viu este Dumnezeu, Catehism ortodox, Traducere în limba română şi postfaţă de Părintele Ioan Nicolae, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 225.

miercuri, 7 mai 2014

Arătările Domnului după Înviere



A treia zi Iisus a înviat din morţi şi S-a arătat ucenicilor:
„Arătarea catre Maria Magdalena […] (Ioan 20.13-17)“[1] (Marcu 16.9-10).
„Iisus s-a arătat […], celorlalte femei mironosiţe”[2] (Matei 28.9)
„Iisus s-a arătat a treia oară la doi ucenici pe cale spre Emaus (Marcu 16.12-13; Luca 24.13-35) “[3]
„Arătarea către Petru (I Cor 15.5)”[4]
„Iisus s-a arătat ucenicilor […] Săi în foişorul Cinei din Ierusalim (Luca 24.23-49; Ioan 20.19-28)
Iisus S-a arătat a cincia oară  celor 11 Apostoli şi lui Toma (Ioan 20.24-31)
Arătarea către cei 7 Apostoli (Ioan 21.1-4) “[5]
„Arătarea către cei 11 ucenici în Galileea ( Matei 28.16-20; Marcu 16.15-18)”
Arătarea la mai mult de cincisute de ucenici (I Cor 15.6)
Arătarea către Apostolul Iacov (I Cor 15.7)
Aratarea după 40 de zile: Înălţarea (Fapt. 1.3; Luca 24.50; Marcu 16.19)”[6]


[1] Viu este Dumnezeu, Catehism ortodox, Traducere în limba română şi postfaţă de Părintele Ioan Nicolae, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p.252.
[2] Protosinghel Nicodim Mandiţă, Crucea Spirituala în viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, 1994, p.197.
[3] Ibidem, p.198.
[4] Viu este Dumnezeu, op.cit., pp.255-256.
[5] Protosinghel Nicodim Mandiţă, op.cit., p.202.
[6] Viu este Dumnezeu, op.cit., pp.261-262.

marți, 8 aprilie 2014

Cele 14 popasuri ale Drumului Crucii Mântuitorului Iisus



Cele 14 popasuri ale Drumului Crucii

„De la Pretoriu locul unde Iisus a fost osândit şi condamnat la moarte, până la mormântul în care Prea Sfântul Său Trup a fost înmormântat, sunt 14 locuri. Aceste locuri, în care Mântuitorul S-a oprit în acest drum, sub  povara grea a Cruci şi grelelor Sale suferinţe, se numesc popasuri, locuri de oprire sau staţiuni. Fiecare din aceste popasuri grăiesc multe lucruri folositoare mântuirii sufletului omenesc.”[1]

 Primul Popas din Drumul Crucii Mântuitorului
 Mântuitorul osândit la moarte

„În anul de la zidirea lumii 5508 Martie 23, din cele aratate în Sfintele Evanghelii şi sentinţa morţii lui Iisus, Pilat a aprobat condamnarea Mântuitorului la moarte. Moarte pe cruce.
Prin sentinţa de moarte dată asupra lui Iisus, s-a comis cea mai mare nedreptate, din toate câte s-au făcut pe pământ. În procesul acesta nelegiuit, nevinovăţia a fost condamnată; iar tâlharia şi crima achitată”[2] prin eliberarea lui Baraba.

Al doilea Popas
Mântuitorul îşi ridică pe umeri Crucea Sa

„După osândirea la moarte pe nedrept, Mântuitorul a fost silit să ridice pe umeri şi să-şi ducă Singur Crucea Sa, până sus pe Golgota la locul rastignirii”[3]

Al treilea Popas
Domnul Iisus cade sub povare Crucii

Iisus cade  sub povara Cruci când „se apropia de marginea Ierusalimului […] astazi în acel loc este o biserica armenească şi un stâlp de piatră sfărmat”[4]

Al patrulea Popas
Mântuitorul se întâlneşte în drumul Crucii, cu Sfânta Sa Maică (Ioan 19.25-27)

„O clădire mare cu etaj, zidită cu pietre de diferite culori în acest loc, istorişeşte, după tradiţia locului, că acolo a fost casa în care s-au petrecut cele scrise în Sfânta Evanghelie, despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (Lc. 17. 10-31). Tot acolo este o biserică a armenilor catolici «Biserica suspinului, Biserica Spasmului »”[5]

Al cincile Popas
Ostaşii silesc pe Simon Chirineanul a ajuta Mântuitorului pentru a-şi duce Crucea (Matei 27.32, Marcu 15.21, Luca 23.26)

„La o raspânti El a căzut jos sub greutatea Crucii […] ostaşii L-au batut din nou, dar văzându-L istovit, aproape de agoniia morţii s-au temut să nu-L vadă strivit sub greutatea Crucii. După sentinţa şi porunca guvernatorului roman Pilat, El trebuia să moară răstignit pe Cruce sus pe Golgota. Temându-se de pedeapsă, ei au silit un om chirinean, anume Simon, pe care l-au aflat  venind din ţarină ca să ducă Crucea după Iisus.”[6]

Al şaselea Popas
Marama Veronicăi

„Evreul Ahasverus (istorişeşte o frumoasă povestire), văzând pe Domnul suind spre Golgota cu chinuri şi mari dureri […] o femeie bună la inimă […] I-a şters cu ştergarul (marama) sudorile reci, amestecate cu praf, şi Sânge închegat de pe Sfânta Lui faţă. Mântuitorul văzând bunătatea acelei femei, vrând să-i răsplătească binefacerea ei, cu puterea lui dumnezeiască, a făcut de s-a întipărit pe pânza aceea albă, Chipul lui cel Sfânt. Veronica văzând această minune, a alergat plină de bucurie acasă ca să arate tatălui minunea. Tatăl ei, fiind un evreu plin de ură contra Mântuitorului, a smuls marama din mâna ei şi a aruncat-o în foc […] Marama cu Chipul Mântuitorului  n-a ars în cuptor, […] ci mai mult s-a albit.
Pe locul unde a fost casa Veronicăi, astăzi este un paraclis.”[7]

Al şaptelea Popas
Mâmtuitorul cade a doua oară sub povara Crucii

Acest popas „se mai numeşte şi: Poarta Judecaţi, pentru că acolo era poarta cetăţii Ierusalimului, pe care erau scoşi afară din cetate osândiţii la moarte şi duşi pe Golgota unde erau executaţi. În vremea Mântuitorului Golgota era afară din Ierusalim”[8]

Al optulea Popas
Mântuitorul sfătuieşte femeile care plângeau (Luca 23.27-31)

Acest popas  astăzi este însemnat cu „o Cruce neagra făcută pe zidurile Mănăstirii greceşti, a Sf. Haralambie” [9]

Al nouălea Popas
Mântuitorul cade a treia oară sub povara Crucii

Astazi „ locul de lângă uşa Bisericii copte, grăieşte tainic despre acest”[10] eveniment.

Al zecelea Popas
Mântuitorul este bătut, dezbrăcat şi adăpat cu oţet şi fiere (Matei 27.34; Marcu 15.23)

„În locul acest este un paraclis, Paraclisul Biciuirii, şi stâlpul de piatră de care a fost legat Mântuitorul şi bătut cu cea mai groaznică cruzime. Tot acolo mai e şi o temniţă, în care tradiţia spune că Mântuitorul a fost pus în cătuşe, legat şi închis acolo, în timpul pregătirilor pentru răstignirea condamnaţilor”[11]

Al unsprazecelea Popas
Ostaşii pironesc Preasfântul Trup la lui Iisus pe Cruce (Matei 27.35; Marcu 15.25; Ioan 19.23; Luca 23.33)

„Mântuitorul nu s-a împotrivit. El de buna Sa voie S-a aşezat pe Cruce, singur Şi-a aşezat pe Cruce mâinile şi picioarele pentru răstignire. Aici se împlinesc cuvintele proorociei amintite […] (Isaia 53.7).”[12]

Al douăsperzecelea Popas
Mântuitorul suferă mult pe Cruce

„După rânduiala legilor romane, hainele condamnatilor la moarte pe Cruce, imediat după răstignirea lor deveneau proprietatea călăilor”[13] (Matei 27.35; Marcu 15.24; Luca 23.24; Ioan 19.24).
„În acest loc se află azi un paraclis numit Paraclisul împărţirii veşmintelor […] .
Pilat a scris pe o tablă o inscripţie: Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor, şi a dat-o ostaşilor. Ostaşii luând-o au pironit-o pe Cruce deasupra capului lui Iisus” [14](Matei 27.37; Marcu 15.26; Luca 23.38; Ioan 19.19).
„Batjocurile aduse Mântuitorului pe Cruce”[15] (Matei 27.39-44; Marcu 15.29-32; Luca 23.35-43).

Al treisprezecelea Popas
Coborârea de pe Cruce a trupului lui Iisus (Matei 27. 57-61; Marcu 15. 42-47; Luca 23. 50-56; Ioan 19 38-42).

„Este de ştiut din scriierile vechi, că trupurile celor osândiţi de sinedriu la moarte pe Cruce, nu se îngropau în mormintele familiei. Ei erau puşi în gropi făcute în locuri pângărite, anume pentru astfel de osândiţi. Uneori însă, cu prilejul vreunei sărbători mari, cum au fost Paştile  în anul acela, ei erau daţi rudelor lor, dacă îi cereau, cu condiţia ca înmormântarea să nu aibă ceremonie. Trupul Mântuitorului, din economia dumnezeiască, a fost cruţat de batjocura înmormântării în locuri pângărite (aşa d.p. cum a fost înmormântat capul Sf. Ioan Botezătorul...). Vineri după moartea lui Iisus făcându-se seară, a venit un om bogat din oraşul iudilor Arimateea numit Iosif […] îndraznind, a intrat la Pilat şi a cerut Trupul lui Iisus […] Iosif căpătând autorizatie din partea guvernatorului”[16]

Al patrusprezecele Popas
Înmormântarea Mântuitorului

„Ziua de Vineri plecându-se spre seară, după legea mozaică, trupurile crucificate trebuiau înmormântate (Dt. 21.22-23). În locul unde s-a răstignit Iisus a fost o grădină. În aceea grădină era un mormânt nou al lui Iosif, săpat în piatră, în care nimeni niciodata nu fusese pus. Acolo în acel mormânt nou au pus Preasfântul Trupul Domnului Iisus […] acolo au prăvălit o piatră mare pe uşă Mormântului”[17]



[1] Protosinghel Nicodim Mandiţă, Crucea Spirituala în viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, 1994, p. 96.
[2] Ibidem, p.100.
[3] Ibidem, p.103.
[4] Ibidem, p.108.
[5] Ibidem, p.112.
[6] Ibidem, p. 113.
[7] Ibidem, pp.117-118.
[8] Ibidem, p. 119.
[9] Ibidem, p. 124.
[10] Ibidem, p. 127.
[11] Ibidem, p.130.
[12] Ibidem, pp.135-136.
[13] Ibidem, p.143.
[14] Ibidem, p.143.
[15] Ibidem, p.144.
[16] Ibidem, p. 164.
[17] Ibidem, p.168.

joi, 12 decembrie 2013

Canonul Noului Testament în Biserica Primară. Canonul cărților biblice. Partea a II-a.




Cărți care au fost în Biblie ortodoxă din Biserica Primară, în anexă.
Acestea cărți sunt următoarele: „1 Clement, 2 Clement, Păstorul Hermas, Epistola lui Barnaba, Didahia”[1][2] .
Cărțile se află în următoarele Biblii:
1.„Codex Alexandrinus [...] care este un manuscris în limba greacă al Bibliei datând din secolul al V-lea.”[3].
2.„Codex Hierosolymitanus (numit, de asemenea, manuscrisul Bryennios sau Codex Ierusalim, de multe ori desemnat pur și simplu ‹‹H›› în discursurile academice), este un manuscris grecesc al XI-lea, scrisa de un scrib necunoscut pe nume Leo, care a datat 1056. Denumirea sa de ‹‹Ierusalim››, își amintește locul său de odihnă în Ierusalim, la biblioteca mănăstirii  Bisericii Sfântului Mormânt.”[4]
3.„Codex Sinaiticus este cea mai veche Biblie din lume [...].
Manuscrisul datează din secolul al IV-lea. A fost descoperit la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Peninsula Sinai, Egipt.”[5]
Aceste cărți se află și în unele legi bisericești ca: „Canonul 85 apostolic (Despre Canonul  Cărților Sfintei Scripturi) [...]
Iar ale noastre (adică ale Noului Testament) patru Evanghelii: a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan; patrusprezece epistole ale lui Pavel, două epistole ale lui Petru; trei ale lui Ioan; una a lui lacob; una a lui Iuda; două epistole ale lui Clement şi „orânduirile" (aşezămintele, constituţiile)[6] făcute cunoscute vouă episcopilor în opt cărţi, prin mine Climent, care nu trebu­iesc a fi date în vileag între toţi, din pricina lucrurilor tainice dintr-însele; şi Faptele Apostolilor noştri.
(60 Apostolic.; 2 Trulan.; 60 Loodicea.; 24, Cartagina.; Atanasie cel Mare: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Grigorie Teologul: Despre Cărţile Sfintei Scripturi; Amfilohie: Despre Cărţile Sfintei Scripturi).
[...]
Canonul 2 Atanasie cel Mare (Canonul Cărților Sfintei Scripturi) [...]
Şi pe ale celui Nou nu stăm la îndoială a le spu­ne; şi acestea sunt următoarele: patru Evanghelii, a Iui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a Iui Ioan; apoi, după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistole ale Apostolilor numite catoliceşti; astfel, una a lui Iacob, două ale lui Petru, apoi trei ale lui Ioan, şi după acestea una a lui Iuda; după aces­tea sunt patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise ast­fel: întâi către romani, apoi două către corinteni, şi după acestea către galateni, şi apoi către efeseni, apoi către filipeni, şi către coloseni, şi două către tesaloniceni şi cea către evrei; si apoi două către Timotei, iar către Tit una şi cea din urmă către Filimon una; şi apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce se însetează să se sature de cu­vintele dintr-însele, în acestea singure se binevesteşte învăţătura dreptei cinstiri; la acestea nimeni să nu mai adauge, nici să scoată ceva dintru acestea, şi pentru acestea dojeneşte Domnul pe saduchei, zicând: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar pentru mai deplină exactitate este necesar să adaug şi aceea cum că sunt şi alte cărţi afară de acestea, dar care nu sunt în ca­non, rânduite fiind însă de Părinţi a se citi de către cei ce se convertesc de curând şi vor să înveţe cuvântul dreptei cinstiri: înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah şi Estera, şi Iudit, şi Tobit, şi învăţătura ce se zice a Apostolilor[7], şi Păstorul. Să ştiţi însă, iubiţilor, că nici între cele canonisite, şi nici între cele ce se citesc, nicăieri nu se aminteşte de cele apocrife; ci acestea sunt născociri ale ereticilor, care scriu că le voiesc pe ele, şi le acordă şi le adaugă lor vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca să aibă pretext a seduce prin aceasta pe cei nevinovaţi.”[8]

Cu siguranță ele trebuie reintroduse în Biblia ortodoxă.


[1] Biblical canon, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[2] Apostolic Fathers, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[3] Codex Alexandrinus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[4] Codex Hierosolymitanus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[5] Codex Sinaiticus, www.wikipedia.org, accesat la data de 8.12.2013.
[6] Didahia.
[7] Didahia.
[8] Canoanele bisericii ortodoxe, www.comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-bisericii-ortodoxe-1.html, accesat la data de 20.12.2013.