De ce credincioșii ortodocși se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Iisus iar catolici numai cu Trupul lui Iisus? Taina Euharistiei. Partea a III-a.

Catolicii susțin „că de vreme ce viu este Trupul lui Hristos - zic ei – precum toți așa credem și mărturisim [...] se cuminică numai cu Trupul lui Hristos cel viu [...] și nu mai trebuiește să se cuminice deosebit și cu sângele din Sfântul Potir, că dacă este viu Trupul lui Hristos este dar viu și sângele iar nu fără de sânge [...] că firesc lucru este trupului viu să fie împreună cu sângele. [...]

            La această abatere a lor noi așa răspundem: adevărat, viu esteTrupul lui Hristos și pe Sfântul Disc fiind deosebit de sângele Lui, cel ce este în Sfântul Potir care înseamnă sângele cel ce s-a vărsat din Preacuratul Trupul Lui în vremea Patimii. Însă că viu este Trupul lui Hristos și pe Sfântul Disc, precum a fost viu și pe Cruce, după ce și-a dat Sufletul în mâinile Părintelui Său, și în mormânt până ce a înviat din morți, îndumnezeit fiind cu Dumnezeirea Lui cea vie și de viață făcătoare și cu sângele lui cel firesc, care nu s-a despărțit de Trup în vremea Patimii; iar nu cu Sângele Lui, ce s-a vărsat pentru păcatele noastre. Acela a pricinuit moartea Lui, precum și despărțirea Dumnezeiescului Său Suflet de Trupul Lui, iar Dumnezeirea împreună cu sângele cel firesc, ce nu s-a vărsat, a pricinuit viața Lui; că pentru aceasta credem, că Trupul lui Hristos nu a văzut stricăciune, de vreme ce îndumnezeit a fost cu Dumnezeirea Lui cea de viață făcătoare. Nici nu a putrezit, nici s-a descompus ca alte trupuri, pierzându-și Sângele Său cel firesc viu și fără stricăciune. De unde iar zicem că viu este Trupul lui Hristos și deosebit de Sângele cel ce s-a vărsat, precum am arătat. Dar porunca Domnului nostru Iisus Hristos nu este să ne cuminicăm numai cu Trupul Lui, ci este să ne cuminicăm cu Trupul Lui și cu Sângele Lui cel vărsat din Preacurat Trupul Lui, spre iertarea păcatelor noastre, pentru că însuși Hristos la Cina cea de Taină a așezat, de vreme ce după ce a sfințit Pâinea și a dat-o ucenicilor Săi, zicând: « Acesta este Trupul Meu» apoi luând Paharul a dat lor și a zis: « Beți dintru acesta toți. Acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care se varsă pentru voi și pentru mulți, spre iertarea păcatelor». De unde se vede luminat, că toți datori suntem, să ne cuminicăm cu Trupul lui Hristos cel viu și îndumnezeit și cu Dumnezeiescul lui Sânge ( Mt. 26.28; Mc. 14.29; Lc. 22.20; Ioan 6.53) vărsat din Trupul Lui pentru păcatele noastre, iar nu numai preoții cei ce slujesc, ci toți preoți și mireni, de vreme ce pentru toți, adică pentru toată firea omenească și-a vărsat Hristos Sângele, iar nu numai pentru Apostoli, precum zice Teofilact, și nu numai pentru arhierei și preoți care slujesc Sfânta Liturghie.

            Și minune cum îndrăznesc unii, de nu cuminică și pe mireni cu Sângele cel de mântuire; de vreme ce iarăși însuși Hristos a zis către iudei: «de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi»(Ioan 6.53). Unde lămurit zice de Sângele cel ce s-a vărsat întru pomenirea morții Lui, precum Pavel zice: arătând că Domnul Hristos la Cina cea de Taină întâi a dat ucenicilor Săi Trupul deosebit, apoi și paharul, zicând: «acest pahar, Legea cea Nouă, Sângele Meu. Aceasta să o faceți întru pomenirea morții Mele», unde întru pomenirea morții lui Hristos a bea Sângele Lui, se înțelege sângele cel vărsat pentru păcatele noastre. Că moartea lui Hristos prin vărsarea sângelui s-a făcut, care toți datorii suntem să-L bem, că Hristos pentru toți și-a vărast Sângele”[1]

---

[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp. 583-585.

Iisus, Cina cea de Taină, a săvârșit-o cu azimă (pâine nedospită) sau cu pâine (dospită)? Taina Euharistiei. Partea a II-a.

Întâi „zicem că azima Legii Vechi a fost chipul pâinii celei adevărate (In 6.31) care s-a pogorât din cer, pe care și Trupul Său Hristos a numit-o. Precum și  junghierea mielului Paștilior Legi Vechi a fost chipul junghierii Mielului celui adevărat, adică a lui Hristos Fiul lui Dumnezeu Tatăl, precum și altele ale Legi Vechi au fost chipuri ale acestora din Legea Nouă, de care nu este nici o îndoială, de vreme ce au trecut umbrele și chipurile Legii și darul a venit prin Iisus Hristos. Deci trebuie să se deosebească adevărul de chipuri, ca să nu fie chipul și adevărul totuna. Așadar trebuie să se deosebească și azima ca o umbră și închipuire de pâinea dospită, de vreme ce însuși Domnul Hristos acesta le-a deosebit la Cina cea de Taină; pentru că nu cu azimă a săvârșit Tainele Sale; ci pâine (zice) luând-o a numit-o Trupul Său. Însă nici cele vechi nu le-a încălcat, ca să nu hulească ca un încălcător de Lege; ci întâi a mâncat Paștile Legii, stând în picioare după obiceiul Legii precum scrie la (Ieșire 12.21). Apoi a spălat picioarele ucenicilor; după aceea a așezat tainele Legii Noi șezând (Mt 25.20; Mc 14.7; Lc 22.14) precum tâlcuiește Teofilact al Bulgariei. Și iarăși aceasta mai luminat Evanghelistul Ioan scriind despre Cina cea mai înainte de spălare și despre vânzătorul Iuda; după aceea despre Cină cea de Taină zice: «și cină făcându-se diavolul a intrat în Iuda» și iarăși zice «și au început a spăla picioarele ucenicilor» și iarăși «dacă a spălat picioarele, ucenicilor, luându-și hainele Sale a șezut» și iarăși «întrebând Ioan după aceea pe Iisus: Doamne cine este acela ce vrea să te vândă? Răspuns-a Iisus: acela este, care Eu întingând pâine voi da lui» și întingând pâine a dat lui Iuda (Ioan 13.2-17). De unde se vede, că adevărat după spălare a așezat Tainele Sale, adică Paștile adevărate, precum și Luca aceasta o adeverează, pomenind de două pahare unde zice: «și luând paharul și dând mulțumire a zis: Luați acesta și-l împărțiti vouă», care a fost chipul Legii Vechi. Iar alt pahar după spălare și după ce s-a frânt pâinea și s-a împărțit ucenicilor, Însuși l-a luat și l-a împărțit lor după ce au cinat, care și al Legii Noi la numit, precum este la Teofilact în tâlcuire tot în acest cap și stih.  Însă ca să te încredințezi mai bine, cum că întâi a mâncat Domnul Paștile Legii Vechi, cum se cade după Lege, vezi iar la Luca, care era cea după Lege ziua azimilor că zice: «și a venit ziua azimilor, întru care era să se jertfească Paștile» [1]. Însă ziua azimilor  o zice cea de a cincea, întru a cărei seară era să se jertfească Paștile Legii; pentru că Domnul în cea de a cincia, adică joi dimineață a trimis pe ucenicii Săi zicând: « mergeți să gătiți nouă Paștile să mâncăm»; și ei nimeni îndoindu-se știind că într-acea zi era să se mănânce Paștile și neștiind vicleșugul iudeilor că era să mute ziua azimilor, să fie vineri seara, au zis: «unde vrei să gătim? » și au trimis pe Petru și pe Ioan, pe ucenicii cei de taină la un om neștiut, nevăzându-l, care a fost pentru Iuda, ca să nu spună fariseilor casa, ca să vină să-L prindă pe El mai înainte de isprăvirea Cinei. Sfinții Apostoli Matei și Marcu zic: «în ziua întâi a azimilor, venit-au ucenici la Iisus zicându-I Lui: Unde vrei să-Ți gătim Ție să mănânci Paștile? ». Care loc al Evangheliei așa tâlcuiește Teofilact: că ziua aceea a azimilor, este a cincia, adică joi, care este ziua cea mai înainte de azimă-

 [Cum serbau evreii Paștile: „prima sărbătoare anuală este Paștile, instituită în amintirea eliberării evreilor din robia Egiptului Ieș. 12.13. După sărbătoarea Paștilor urma sărbătoarea Azimilor (15-21 Nisan)”[2]. Evreii mâncau azimă conform poruncii divine din ziua Paștilor (Ieșire 12.18); deci sărbătoarea avea următoarea formă „Paștile 14 Nisan și Azimile 15-21 Nisan cu odihnă în ziua întâi și a șaptea”[3]]

-adică, vineri seara, vrând iudeii să mănânce Paștile; și aceea era ziua a șasea în care au mâncat iudeii azimile seara, măcar că li se cădea să le mănânce joi seara după Lege, fiind Paștile Legii vineri. Iar ei pentru uciderea lui Hristos, l-au mutat Paștile sâmbăta. Iar Domnul în cea de-a cincia zi, adică joi a trimis pe ucenici, care o numește cea dintâi a azimilor, care era mai înainte de vineri, și atunci Domnul a mâncat Paștile Legii mai-nainte și după spălare a așezat și Tainele Sale. Și de vreme ce vineri a fost atunci Paștile Legii și ei le-au mutat sâmbăta[4] iată dar că Hristos după Lege a mâncat Paștile joi, iar după Lege s-a junghiat vineri[5] ca un Miel nevinovat pentru păcatele noastre. Aceasta adeverește și Sinaxarul cel din Joia Mare, unde aduc Sfinții Părinții ce au așezat Triodul pe Ioan Gură de Aur”[6] cu argumentele sale.

         Se poate afirma:

 Iisus, nu ar fi încălcat Legea Veche mâncând pâine dospită în cele șapte zile ale sărbătorii Paștilor.

Iisus nu a încalcat Legea Veche când a mâncat pâine dospită la sărbătoara Paștilor, iar după aceea împreună cu Luca și Cleopa în Emaus în timpul celor șapte zile de azimă de după Paștile iudaic (Luca 24.13-32; 24.30) „Şi iată că'n aceeaşi zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.

Şi ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.

Şi a fost că'n timp ce vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.

Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi mergând?“ Iar ei s'au oprit şi erau trişti.

Şi răspunzând unul cu numele Cleopa, I-a zis: „Oare numai tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s'au întâmplat în el zilele acestea?“

Şi El le-a zis: „Care?“ Iar ei I-au răspuns: „Cele despre Iisus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi'n cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor;

cum L-au osândit la moarte arhiereii şi mai-marii noştri şi L-au răstignit.

Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi totuşi astăzi este a treia zi de când s'au petrecut acestea.

Ci şi nişte femei de-ale noastre ne-au înspăimântat; ducându-se de dimineaţă la mormânt

şi neaflându-I trupul, au venit zicând că vedenie de îngeri au văzut, care le-au spus că este viu.

Iar unii dintre noi s'au dus la mormânt şi au găsit aşa cum şi femeile spuseseră, dar pe El nu L-au văzut“.

Şi El le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi cu inima zăbavnici a crede'n toate câte-au spus profeţii!

Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre'ntru slava Sa?“

Şi, începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El.

Şi s'au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe.

Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: „Rămâi cu noi, că e spre seară şi s'a plecat ziua“. Şi a intrat să rămână cu ei.

Şi a fost că'n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat şi, frângând, le-a dat.

Şi s'au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El li S'a făcut nevăzut.

Şi au zis unul către altul: „Oare nu ardea'ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi'n timp ce ne tâlcuia Scripturile?“

Şi'n ceasul acela sculându-se s'au întors la Ierusalim şi I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,

care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat şi I s'a arătat lui Simon.

Şi ei au povestit cele petrecute pe cale şi cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii. ”

De asemenea evreii înainte de-a cucerii Ierihonul mănâncă azimă și pâine nouă (dospită) la sărbătoarea Paștilor așa cum a mâncat și Iisus: Iosua (5.10-12) „Iar fiii lui Israel au făcut Paştile în cea de a paisprezecea zi a lunii, spre seară, nu departe de Ierihon, de partea cealaltă a Iordanului, în câmp.

Iar a doua zi de Paşti au mâncat azime şi pâine nouă din grâul pământului. În ziua aceasta, după ce au mâncat din grâul pământului, a încetat să mai cadă mană; iar fiii lui Israel n-au mai avut mană; şi în anul acela au adunat din roadele ţării Fenicienilor.”

Apoi putem, aduce argumentul lui Ioan Gură de Aur: „și din cele ce zice Evanghelia iarăși îți pot sta împotrivă, căci zice: «a luat pâine» iar nu azimă”[7]; ca să instituie Taina Euharistiei. 

---

[1] Jertfească Paștile - înseamnă jertfirea Mielului Pascal al Legii Vechi.

[2] Pr. Prof. dr. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p.81.

[3] Ibidem, p.78.

[4] Vezi:(Ioan 18.28-29 „28 Aşadar, L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu. Şi era dimineaţă. Şi ei n'au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile, 29 aşa că a ieşit Pilat la ei, afară, şi le-a zis: „Ce învinuire-i aduceţi acestui om?“)

[5] În ziua Paștilor Legii Vechi.

[6] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, pp.80-81.

[7] Ibidem, p.77.

Ce formă au prescurile la ortodocși? Taina Euharistiei. Partea a I-a.

Biserica ortodoxă are „cinci prescuri (presefore pânișoare) de pâine dospită. Patru pâinișoare având deasupra sigililu cu semnul Sfintei Cruci: iar a cincia pâinișoară are deasupra ei sigilul cu semnul și cu inițialele Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu”[1] Forma prescurilor este în cruce, adică în 4 cornuri, „pâinea la Liturghie –  zice Sf. Simeon Tesaloniceanul –  se aduce în 4 cornuri; iar nu rotundă și fără aluat – după cum zic catolici – pentru ca să fie desăvârșită. Pentru că și Dumnezeu s-a făcut om cu totul desăvârșit, alcătuit din suflet și cele patru stihii, pentru că și lumea e din patru părți. Cuvântul acesta a lui Dumnezeu este Trupul care l-a luat Domnul Hristos și că toate marginile lumii le-a sfințit Cuvântul și pentru că acest fel de făptură a prescurei înseamnă și Crucea Domnului Hristos. [...] (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratate, cap 87, 88.)”[2]

Prescurile la ortodocsi mai pot avea forma în 5 cornuri „prescura cu cinci pânișoare [...] ne amintește de cele 5 pâini de orz pe care binecuvântându-le Mântuitorul în pustie a săturat cu ele 5.000 de bărbați afară de femei și copii de pe urma cărăra a mai luat 12 coșuri cu sfărâmituri.”[3]

Sau mai pot avea formă în 7 cornuri „prescura cu cele șapte ne aduce aminte de cele 7 pâini binecuvântate cu care Mântuitorul a săturat 4.000 de bărbați afară de femei și copii de pe urma cărora a mai luat șapte coșuri cu sfărămituri”[4].

Astăzi nu se mai respectă această tradiție, și prescurile au forma unui cilindru adică rotundă asemenea catolicilor.

---

[1] Protos. Nicodim Mandiță, Dumnezeiasca liturghie cu însemnătatea ei, Editura „Bunavestire”, Bacău, 1994, p. 73.

[2] Ibidem, pp.73-74.

[3] Ibidem, p.73.

[4] Ibidem, p.73.

Sărbătoarea Nașterii Domnului şi cea a Botezului Domnului (Epifania), se serbau împreună în Răsărit? Sărbători bisericești. Partea a II-a.

„Prima oară s-a despărțit în Orient sărbătoarea Nașterii Domnului de cea a Botezului Domnului (Epifania) serbându-se mai întâi în biserica din Antiohia în anul 377 apoi în biserica din Constantinopol în 379.”[1]

Este adevărată  această afirmație?

Nu, deoarece aflăm din istorie că în Patriarhiile Răsăritene unele Biserici Locale  aveau mai multe forme și feluri de a ține post înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului după unele vechi tradiții din această cauză „Sinodul de la Constantinopol ținut în 1166 sub Patriarhul Luca Hrisoverghie a hotărât ca Postul Nașterii Domnului să aibă durata de azi. Întrucât nu în toată lumea creștină acest post avea aceași durată”[2].

„Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele al IV-V-lea, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit ‹‹postul din luna a zecea››. Dar la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie [...] postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.”[3]

De aici, rezultă că unele Biserici Locale din Patriarhiile Răsăritene, prăznuiau Nașterea Domnului, înainte de anii 377 respectiv 379, deoarece acest Sinod a avut rolul de a uniformiza Posturile Nașterii Domnului în Răsărit care precedau sărbătoarea Nașterii Domnului.

---

[1] Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 106.
[2] Pr. Prof. dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1978, p.97.
[3] Postului Nașterii Domnului, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 8.07.2014.

A fost Sfântul împărat Constantin botezat în erezia semiariană?

Împăratul „Constantin a fost botezat în vila sa de la Ancyrona la marginile Nicomidiei de episcopul semiarian  Eusebiu de Nicomidia și alti clerici, cu câteva zile înainte de Rusalii în luna mai 337.”[1]

Este adevarată aceasta afirmatie?

Semiarianismul, cum arată și denumirea, este o ramură a ereziei ariene.

„Arianismul. Numele ereziei provine de la Arie, preot învățat din Alexandria.  [...] Arie combătea egalitatea și cosubstanțialitatea Fiului lui Dumnezeu cu Dumnezeu-Tatăl și prin aceasta nega dumnezeirea Fiului. El susținea cu tenacitate subordinaționismul, adică ideea eronată că Fiul lui Dumnezeu este mai mic decât Tatăl, fiind subordonat Tatălui. Princiipile ereziei ariene se pot sintetiza astfel:

1. Dumnezeu-Tatăl singur este principiul necreat și nenăscut. Înșăși denumirea de Tată cuprinde inevitabil în sine întâietatea și superioritatea Sa față de Fiul.  [...]

2. Fiul este creat din voința Tatălui, dar nu din ființa Lui, ci din nimic, fiind prima Sa creatură, însă nu din eternitate, căci a fost un timp când Fiul n-a existat. Astfel Dumnezeu Tatăl este fără început în timp ce Fiul are un început. După părerea eronată a lui Arie, Fiul lui Dumnezeu, fiind creatura Tatălui, nu este din substanța lui Dumnezeu Tatăl, și de aceea nu poate fi numit de o ființă cu Tatăl. [...]

3. Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul este crearea universului, fiindcă Dumnezeu cel prea înalt, fiind ființă absolută pură, nu putea crea universul material decât cu ajutorul unei ființe intermediare, căci Dumnezeu suprem nu poate veni în contact direct cu materia, care e rea în sine și s-ar întina, idee împrumutată din doctrina eretică a gnosticilor.”[2]

            Afirmația nu este adevărată. Iată ce spun viețile sfintilor, care fac parte din Sfânta Tradiție:

 „Împărăţind în acea vreme marele Constantin (306-337), nu era încă luminat cu Sfântul Botez, [...]  după dumnezeiasca rânduială, împăratul Constantin a căzut într-o boală foarte cumplită şi fără leac, încât era plin de bube de la picioare până la cap. Erau duşi la dânsul mulţi doctori foarte înţelepţi, precum şi vrăjitori, nu numai din stăpânirea Romei, ci şi din Persia, însă nici o uşurare n-a aflat în boala sa. [...] 

Preabunul Dumnezeu, [...] a trimis la dânsul pe Sfinţii Săi Apostoli, Petru şi Pavel, care, pe când el dormea, i s-au arătat în vedenie, stând înaintea patului său. Şi i-a întrebat împăratul cine sunt şi de unde vin. Iar ei au răspuns: ‹‹Noi suntem Petru şi Pavel, Apostolii lui Iisus Hristos, trimişi la tine ca să te povăţuim pe calea mântuirii şi să-ţi spunem despre o baie, în care poţi să-ţi câştigi sănătatea trupului şi a sufletului şi să-ţi făgăduim veşnică viaţă de la Dumnezeu, pentru vremelnica viaţă cea dăruită de tine pruncilor, căci i-ai cruţat. Deci să chemi la tine pe episcopul Silvestru, care se ascunde de frica ta, în muntele Soractes şi învăţătura aceluia s-o asculţi; iar el îţi va arăta baia în care te vei curăţi de toate bolile, şi vei ieşi cu sufletul şi cu trupul sănătos››. Aceasta zicându-i sfinţii apostoli s-au dus de la dînsul.

         Împăratul, deşteptându-se din somn, se mira de acea vedenie, [...] . Apoi îndată a poruncit să caute pretutindeni pe episcopul Silvestru şi să-l aducă la sine cu cinste.

Aflând pe Silvestru şi ducîndu-l la împărat, acesta l-a primit cu cinste şi cu dragoste [...]. Apoi a spus cu amănuntul toată vedenia sa episcopului şi l-a rugat ca să-i arate baia în care ar putea să se cureţe de lepra cea sufletească şi trupească, [...] iar episcopul, punând mâna pe capul său, s-a rugat şi l-a pregătit pentru Botez. [...]

Sosind a şaptea zi, sfîntul a mers la împărat şi, învăţându-l multe despre tainele credinţei în Sfînta Treime, i-a pregătit baia Sfântului Botez, în care a intrat împăratul şi l-a cufundat Sfântul Silvestru, chemînd peste dânsul numele Preasfintei Treimi.

Atunci a strălucit o lumină mare din cer, mai frumoasă decît razele soarelui şi a umplut casa de multă strălucire; apoi împăratul s-a curăţit îndată de lepră, căzând de pe trupul lui ca nişte solzi de peşte în apă şi a ieşit din baie sănătos, încât nu s-a mai văzut nici urmă din bubele ce au fost pe trupul lui. Îmbrăcându-se în hainele cele albe, după Sfântul Botez, a spus singur: ‹‹Când m-am cufundat în apă, am simţit o mână de sus, întinzându-se şi atingându-se de mine››. Şi îndată a poruncit ca nimeni să nu mai îndrăznească a huli pe Hristos sau a mai face rău creştinilor.  Apoi a zidit în curtea sa împărătească o biserică în numele Mântuitorului Hristos”[3]

În concluzie, Sfântul Împărat Constantin a fost botezat în credinţa ortodox la Roma, de „Sfântul Ierarh Silvestru episcopul Romei care este prăznuit în 2 ianuarie”[4], conform Sfintei Tradiţii Ortodoxe.

Trebuie menționat că „Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată (lăsată şi transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre.”[5]

Din Sfânta Tradiție fac parte următoarele aspecte: „hotărârile dogmatice ale sinoadelor ecumenice și ale sinoadelor locale aprobate de Sinodul al VI-lea Ecumenic; simbolurile și mărturisirile de credință ale Bisericii primare; mărturisirile de credință și catehismele mai noi ale Bisericii, canoanele apostolice și ale Sfinților Părinți, scrierile Sfinților Părinți, cultul divin, cuprins în cărțile de slujbă, monumentele de artă bisericească, datinile, obiceiurile și practicile Bisericii”[6].

Sfânta Tradiție este dogma revelată de Dumnezeu.

---

[1] Preotul Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p.112.

[2] Ibidem, pp.133-134.

[3] Sf. Silvestru, Episcopul Romei - Pagini Ortodoxe - Tripod, www.paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-02-sf_silvestru.html, accesat la date de 14.03.2013.

[4] Sf. Silvestru, Episcopul Romei - Pagini Ortodoxe - Tripod, www.paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-02-sf_silvestru.html, accesat la date de 14.03.2013.

[5] Sfânta Tradiție, www.orthodoxwiki.org, accesat la data de 15.11.2013.

[6] Pr. Conf. dr. George Remete, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru Seminarile Teologice, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, p.106.

Calendarul ateu al Revoluţiei Franceze introdus în Calendarul Bisericii Ortodoxe Romane!

De unde sunt denumirile lunilor: gerar, făurar, mărţişor, prier, florar, cireşar, cuptor, gustar, răpciune, brumărel, brumar, undrea, care se află în calendarul ortodox român?

Adesea vedem ca în Calendarul folosit de Biserica Ortodoxa Română sub denumirea lunilor cu nume romane apare şi o alta denumire care se dorește acestor luni, care ne induce gândul eronat, ca aşa le denumeau străbunii noştri valahi. Aceste denumiri de luni sunt: gerar, făurar, mărţişor, prier, florar, cireşar, cuptor, gustar, răpciune, brumărel, brumar, undrea.

În timpul Revoluţii Franceze s-a elaborate un nou calendar anticreştin şi o noua era anticreştină, Era Revoluţii Franceze, anul 1 fiind 1793.

În România acest a pătruns prin faptul că numele lunilor acestui calendar după ce au fost românizate, sunt introduse în calendarul Biserici Ortodoxe Romane. Aceste denumiri de luni sunt: gerar, făurar, mărţişor, prier, florar, cireşar, cuptor, gustar, răpciune, brumărel, brumar, undrea[1]. Cu omoloagele din limba franceză: Florar în română, floreal în franceză; brumar, brumărel în română, brumaire în franceză.

„Calendarul Republican Francez sau Calendar Revoluţie Francez a fost un calendar creat şi implementat în timpul Revoluţiei Franceze, şi utilizate de către guvernul francez, aproximativ 12 de ani de la sfârşitul anului 1793 - 1805, şi pentru 18  zile  la Comuna din Paris în 1871. Noul sistem a fost proiectat în parte pentru a elimina toate influenţele religioase şi regaliste din calendar.”[2]

„În timpul celor 12 ani cât a fost în vigoare, calendarul a fost folosit în Franța și coloniile acesteia din America și Africa.”[3]

Comuna din Paris în 1871 

„Comuna din Paris [...] a fost un guvern care a condus Parisul începând cu 28 martie și până la 28 mai 1871. Ea a existat înaintea rupturii dintre anarhiști și marxiști, și ambele grupuri o consideră prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluției Industriale.”[4]

Structura Calendarului

 În Calendarul Republican Francez „anul începea la 22 septembrie odată cu  [...]  echinocţiul de toamnă, anul avea 12 luni a câte 30 zile. Lunile se împărţeau în 3 decade astfel dispărând săptămânile. Numele lunilor fuseseră alese din fenomene ale naturii şi agricultură. Lunile încep de la începutul anotimpurilor astronomice precum în zodiacul grec.”[5]

Lunile calendarului erau :

„Toamna:

            Vendémiaire […]

            Brumaire […]

            Frimaire […]

Iarna

            Nivôse […]

            Pluviôse […]

            Ventôse […]

Primăvara

            Germinal […]

            Floréal […]

            Prairial […]

Vara

            Messidor […]

            Thermidor […]

            Fructidor  […]

Zilele decadelor

            primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi, décadi.

Zilele anului

În loc să poarte nume de sfânt, ca în calendarele creştine, fiecare zi este asociată unui mineral, plantă, animal (zilele terminate în cifra 5), sau unei unelte (zile terminate în cifra 0) ”[6].

Dacă cercetăm canoanele Bisericii Ortodoxe vedem ce aceasta sancționează creștinii care țin calendare păgâne sau sărbători păgâne:

„Canonul 62 Trulan (Praznicele și datinile păgânești să nu fie ținute de creștini)

Aşa-zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi prăznuirea care se face în cea dintâi zi a lunii lui martie voim ca de îndată să fie scoase din vieţuirea credincioşilor. […] De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească.

(24, 51, 65 Trulan[7]; 54 Laodiceea.; 13 Gangra.; 15, 45, 63 Cartagina.)

Canonul 65 Trulan (Datina aprinderii focului la lunile noi să înceteze)

Poruncim de la canonul de faţă (înainte) să înceteze focurile care se aprind de către unii la lunile noi, înaintea sălaşelor proprii de lucruri, sau a caselor, şi pe care, după un obicei vechi, se apucă să le sară. De aceea, oricine ar face ceva de acest fel, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească. Căci este scris în (cartea) a IV-a a împăraţilor: „Şi a zidit Manase altar întregii oşti a cerului, în cele două curţi ale casei Domnului, şi a trecut prin foc pe fiii săi, şi prezicea din semne şi ghicea din zborul păsărilor, şi a făcut grăitor din stomac (ventriloci), şi a înmulţit pe ghicitori, şi a înmulţit facerea răului înaintea Domnului ca să-L mânie pe El (IV împ. 21, 5-6).

(24, 51, 62 Trulan; 54 iMod.; 13 Gangra.; 15, 45, 63 Cartagina.)[8]

---

[1] Ac de croşetat.

[2] French Republican Calendar, www. wikipedia.org, accesat la data de 4.05.2012.

[3] Calendarul republican francez, www. wkipedia. org, accesat la data de 4.05.2012.

[4] Comuna din Paris, www. wikipedia.org, accesat la data de 22.04.2014.

[5] Calendarul republican francez, www. wkipedia. org, accesat la data de 4.05.2012.

[6] Calendarul republican francez, www. wkipedia. org, accesat la data de 4.05.2012.

[7] Canoane de la a doua sesiune a Sinodul al VI-lea Ecumenic.

[8] Canoanele bisericii ortodoxe, wwww.comptepv.typepad.fr/canonice/2009/07/canoanele-bisericii-ortodoxe-1.html, accesat la data de 20.12.2013.

Crăciunul înlocuiește o sărbătoare păgână? Sărbători bisericești. Partea a I-a.

.„Sărbătoarea Nașterii Domnului (Natalis Domini) în ziua de 25 decembrie, a înlocuit sărbătoarea păgână a solstițiului de iarnă (natalis solis) a zeului persan Mithra de care era legat cultul soarelui, Hristos fiind totodată numit ‹‹Soarele Dreptații››. [1]

Este adevărată aceasta afirmatie?

Nu. Despre Iisus, a fost profețit că se va numii Soarele Dreptăţii. Iată, versetele:

Maleahi 3.20 :

19. Căci iată vine ziua care arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi care făptuiesc fărădelegea vor fi ca paiele, iar ziua care vine îi va arde, zice Domnul Savaot. ‹‹Şi nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramuri. 20. Şi va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, Soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat. 21. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, care vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua când Eu voi face judecată››, zice Domnul Savaot.;

Zaharia 3.8 :

8 Auzi acum, tu, Iosua, mare preot, tu şi cei mai apropiaţi ai tăi care-ţi stau înainte!; căci ei sunt bărbaţi prezicători: căci, iată, Eu Îl aduc pe servul Meu Răsăritul.”

 Luca 1.79 :

78. Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, 79. Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.

Psalm26: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea.”

Psalmul 18: „În soare Şi-a pus locaşul Său; şi El, ca un mire ce iese din cămara Sa, bucura-Se-va ca un uriaş ce-Şi aleargă drumul. De la marginea cerului îşi are ieşirea,

pân' la marginea cerului îi este alergarea, şi nimic nu se poate ascunde de căldura lui.”

Isaia 9.1: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi.”

Isaia 60.1-2:  „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit. Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine. Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta.”.

În Ioan 12:46: Mântuitorul însuşi se numeşte pe Sine lumină: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric”.

Ioan 1.1-11: „Întru'nceput  era Cuvântul  şi Cuvântul era la Dumnezeu  şi Cuvântul Dumnezeu era.

Acesta era dintru'nceput  la Dumnezeu; toate printr'Însul s'au făcut şi fără El nimic nu s'a făcut din ceea ce s'a făcut.

Viaţă era într'Însul, şi viaţa era lumina oamenilor; şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o .

Fost-a om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan .

Acesta spre mărturie a venit, să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.

Nu el era Lumina, ci să mărturisească despre Lumină. Lumina era cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul.

În lume era şi lumea printr'Însul s'a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.”

1 Ioan 1.5; 6-7: „Şi aceasta e vestea pe care noi de la El am auzit-o şi v'o vestim: că Dumnezeu este lumină şi că'ntru El nu-i nici un întuneric.

            Dacă noi zicem că avem părtăşie cu El, dar umblăm întru întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul; dar dacă umblăm întru lumină, aşa cum El Însuşi este în lumină, atunci avem părtăşie unul cu altul, şi sângele lui Iisus, Fiul Său, ne curăţeşte pe noi de tot păcatul.”

---

[1] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericiască universală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p.106.