În
ortodoxia românească, la priveghi și înmormântare se aprinde lumânarea numită
Toiagul Mortului.
Toiagul Mortului este o „lumânare de ceară în formă de spirală. Lumânare se așază în mână,
pe pieptul sau la capul mortului.”[1]
„Toiagul
mortului se aprinde în anumite perioade ale zilei, când încep să bată clopotele
pentru cel mort, și se lasă să ardă doar în acel interval. Aprinderea și
stingerea se repeta de 3 ori pe zi până la înmormântare: dimineața, la amiază și
seara. Toiagul este aprins la scoaterea mortului din casă și în timpul slujbei
înmormântării. După prohodire, toiagul se stinge și se duce acasă sau se ia
doar o bucată, restul urmând să ardă până la înmormântarea de la cimitir.
După
ce va arde acasă în timpul rugăciunilor pentru morți, lumânarea va fi dată de
pomană împreună cu un colac și o sticlă de vin celui ce a ținut lumina atunci
când adormitul și-a dat sufletul. Toiagul mortului trebuie consumat până la
capăt la biserică, la icoana Maicii Domnului.”[2]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu