Biblia ortodoxă. Canonul cărților deuterocanonice ortodoxe. Canonul cărților biblice. Partea a V-a.

„Sfânta Scriptură este colecția cărților scrise sub insuflarea Sfântului Duh, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise și până la autorul Apocalipsei (de la 1400 î.d. Hr. și până la anul 100 d.Hr.) […] Această colecție cuprinde 66 de cărți canonice care după timpul când au  fost scrise, înainte sau după Hristos se împart în 39 de cărți ale Vechiului Testament și 27 de cărți ale Noului Testament.”[1]

Prin cărțile canonice sau „ prin canonul biblic se înțelege  […] lista cărților recunoscute de Biserică drept […] inspirate”[2] de Dumnezeu.

            Adunarea cărțile sfinte „într-un întreg fărmând Sfintei Scriptură a Vechiului Testament, s-a făcut după întoarcerea din captivitatea babiloneană, către sfârșitul secolului al V-lea înainte de Hristos. Strângerea cărților  sfinte canonice s-a început în timpul lui Ezdra și Neemia și s-a terminat cu ultima carte profetică a lui Maleahi. ”[3]

Cărțile deuterocanonice din Biblia ortodoxă rezultă din traducera Septuaginta a Vechiului Testament în limba greacă.

„Cea mai veche dintre traducerile Sfintei Scripturi într-o altă limbă, și totodată cea mai veche traducere din limba ebraică în limba greacă este versiunea Septuaginta numită și traducerea  celor 70, sau și traducerea alexandrină.”[4]

Această traducere a Vechiului Testament „s-a făcut în secolul al III-lea î.d.Hr., mai întâi s-a tradus Pentateuhul […] celelalte cărți ale Vechiului Testament s-au tradus succesiv. În secolul al II-lea î.d.Hr. traducerea este gata, căci atunci când a fost tradusă Înțelepciunea lui Iisus fiul lui Sirah, în prologul acestei cărți se amintește de traducerea întregii Sfintei Scripturi a Vechiului Testament în limba greacă.”[5]

„În textul grecesc al Septuagintei, ca și în traducerile făcute după el, pe lângă cele 39 de cărți din Biblia ebraică se află și alte cărți întregi sau adaosuri la unele cărți canonice, scrieri cu conținut religios și moral. Aceste cărți și adaosuri au fost acceptate în Septuaginta din dorința evreilor alexandrini și a celor din diasporă de a avea într-o singură colecție cărțile lor sfinte, împreună cu cele care istorisesc faptele unor bărbați aleși ai lor, sau vorbesc despre înțelepciunea cea adevărată, adică a trăirii în frica de Dumnezeu. […] Aceste cărți și adaosuri s-au bucurat de o deosebită apreciere de la început în Biserica creștină din cauza folosiri lor permanente și a autorității de care s-a bucurat traducerea greacă a Septuagintei, precum și a conținutului lor religios-moral. Atâta aghiografii Noului Testament cât și Sfinții Părinți sau scriitori bisericești au citat texte din cărțile Vechiului Testament după Septuaginta, deci au folosit și cărțile sau adaosurile aflate în plus în traducera greacă. În același timp, texte și pericope din aceste cărți și adaosuri sunt folosite ca paremii în cultul Bisericii cereștine iar tradiția patristică le-a considerat drept scrieri bune de citit anaghinoscomena, folositoare pentru zidirea sufletească, sporirea în credință și întărirea evlaviei”[6]

Cărțile deuterocanonice recunoscute de Biserica Ortodoxă

  „Tobit

    Judita

    1 Macabei

    2 Macabei

    Înțelepciunea lui Solomon     

    Înțelepciunea lui Sirah (sau Eclesiastul)

    Baruh

    Scrisoarea lui Ieremia (Baruh Capitolul 6)

    Adaosurile grecești la Estera (Cartea Estera , capitolele 10:04 - 12:06) ”[7]

Aceste adaosuri la cartea Estera sunt: „visul lui Mardoheu, decretul lui Artaxerxes pentru nimicirea evreilor, rugăciunea lui Mardoheu și a Esterei, descrierea mai pe larg a intrării Esterei la rege, decretul lui Artaxerxes pentru apărarea evreilor, explicarea visului lui Mardoheu.”[8]

  „Rugăciunea lui Azaria și Cântecul celor Trei […] Tineri […] versetele 1-68 (Cartea   lui Daniel, capitolul, versetele 24-90)

    Suzana (Cartea lui Daniel, capitolul 1)

    Bel și Balaurul (Cartea lui Daniel, capitolul 14)[…]

    3 Macabei

    1 Ezdras

    Rugăciunea lui Manase

    Psalmul 151”[9]

  „Cartea Iov; despre originea lui Iov”[10]

„Biserica ortodoxe Rusă și Georgiană includ:

    2 Ezdras adică, Ezdras latin […]

   4 Macabei, care este acceptată canonică numai în Biserica Georgiei, dar ea a fost inclus de către Sf. Ieronim într-o anexă în Vulgata, și ca anexă la Biblia ortodoxă greacă, ea fiind, prin urmare, uneori inclus în colecțiile Apocrife.”[11]

---

[1] Pr. Prof. dr. Nicolae Ciudin,  Studiul Vechiului Testament, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 9-10.

[2] Ibidem, p.17.

[3] Ibidem, p.289.

[4] Ibidem, p.25.

[5] Ibidem, p.26.

[6] Ibidem, pp.289-290.

[7] Bible, www.wikipedia.org, accesat la data de 2.11.2013.

[8] Pr. Prof. dr. Nicolae Ciudin, op. cit., p. 39.

[9] Bible, www.wikipedia.org, accesat la data de 2.11.2013.

[10] Pr. Prof. dr. Nicolae Ciudin, op. cit., p. 39.  

[11] Bible, www.wikipedia.org, accesat la data de 2.11.2013.

Septuaginta. Canonul cărților biblice. Partea a IV-a.

Septuaginta este „cea mai veche dintre traducerile Sfintei Scripturi într-o altă limbă, și totodată cea mai veche traducere din limba ebraică în limba greacă este versiunea Septuaginta numită și traducerea  celor 70, sau și traducerea alexandrină.”[1]

Această traducere a Vechiului Testament „s-a făcut în secolul al III-lea î.d.Hr., mai întâi s-a tradus Pentateuhul […] celelalte cărți ale Vechiului Testament s-au tradus succesiv. În secolul al II-lea î.d.Hr. traducerea este gata, căci atunci când a fost tradusă Înțelepciunea lui Iisus fiul lui Sirah, în prologul acestei cărți se amintește de traducerea întregii Sfintei Scripturi a Vechiului Testament în limba greacă.”[2]

„În textul grecesc al Septuagintei, ca și în traducerile făcute după el, pe lângă cele 39 de cărți din Biblia ebraică se află și alte cărți întregi sau adaosuri la unele cărți canonice, scrieri cu conținut religios și moral. Aceste cărți și adaosuri au fost acceptate în Septuaginta din dorința evreilor alexandrini și a celor din diasporă de a avea într-o singură colecție cărțile lor sfinte, împreună cu cele care istorisesc faptele unor bărbați aleși ai lor, sau vorbesc despre înțelepciunea cea adevărată, adică a trăirii în frica de Dumnezeu. […] Aceste cărți și adaosuri s-au bucurat de o deosebită apreciere de la început în Biserica creștină din cauza folosiri lor permanente și a autorității de care s-a bucurat traducerea greacă a Septuagintei, precum și a conținutului lor religios-moral. Atâta aghiografii Noului Testament cât și Sfinții Părinți sau scriitori bisericești au citat texte din cărțile Vechiului Testament după Septuaginta, deci au folosit și cărțile sau adaosurile aflate în plus în traducera greacă. În același timp, texte și pericope din aceste cărți și adaosuri sunt folosite ca paremii în cultul Bisericii cereștine iar tradiția patristică le-a considerat drept scrieri bune de citit anaghinoscomena, folositoare pentru zidirea sufletească, sporirea în credință și întărirea evlaviei”[3]

---

[1] Pr. Prof. dr. Nicolae Ciudin,  Studiul Vechiului Testament, Manual pentru Seminarile Teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p.25.

[2] Ibidem, p.26.

[3] Ibidem, pp.289-290.

Argumente contra Teoriei Evoluționismului. Partea a II-a. De ce există atât de mai multe limbi în lume?

Întrebare către evoluționiști. De ce există atât de mai multe limbi în lume?

Răspunsul creștin ortodox la această întrebare este:
Există atât de multe limbi pe pământ din cauza amestecării limbilor, de către Dumnezeu, la Turnul Babel, în urma acestei amestecării a limbilor au luat naștere toate limbile pământului.

Argumente contra Teoriei Evoluționismului. Partea a I-a. Ce este viața?

Întrebare către evoluționiști. Ce este viața?
 

Evoluționiștii nu pot răspunde la această întrebare. Evoluționiști în doctrina lor doar demonstrează cum evoluează viața dar nu ce este viața. Viața unește toate cele cinci elemente apa, focul, aerul, pământul, câmpul electro-magnetic și totuși este diferită de acestea.

Viața nu este o simplă formulă de chimie care poate explica de ce apare o vietate și de ce moare. Viața nu este electricitate (câmp electro-magnetic) deoarece atunci am putea învia morții cu ajutorul curentului electric, dar acest lucru nu se poate întâmpla.

De ce există răul și suferința în lume?

În primul rând, trebuie să spunem că, omul și îngerii au fost creați cu voință liberă, dar omul și unii dintre îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar din această răzvrătire se naște răul și suferința în lume.

Dar unii se vor întreba de ce răul nu este distrus de Dumnezeu?

  La această problemă, am găsit un răspuns, iată-l: „Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4.16). Deci, Dumnezeu este iubire perfectă și absolută, deasupra oricărei noțiuni de iubire, iar iubirea nu săvârșește nici o violență!

  De exemplu, noi îi închidem pe infractori în temnițe, dar în acest fel săvârșim o violență asupra lor luându-le libertatea.    

            Dumnezeu nu săvârșește nici o violență asupra nimănui, pentru că atunci nu ar mai fi iubire, El nu săvârșește nici o violență asupra cuiva.

Sfântul Grigore de Nyssa ne învață: „întruparea [...] este o amăgire a diavolului, drept răsplată că acesta l-a amăgit pe Adam. Oferindu-și trupul Său ca momeală diavolului, Hristos l-a mântuit pe om fără să comită vreo violență asupra diavolului.”[1]

           Dar, se vor întreba unii, de ce există iadul?

           Pentru că iubirea este dreaptă, și deoarece „cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” ( I Ioan 4.16), deci, dacă iubim pe semenii noştri, trăim și vom trăii în Dumnezeu și El în noi, iar cei care nu iubesc pe semenii lor vor trăii în iad. Dumnezeu este prezent și în iad „de mă voi pogorâ în iad, de față ești” (Ps.138.8). Dumnezeu, fiind iubire nu distruge creatura răzvrătită pentru ca aceasta ar însemna o violență. Din această cauză există iadul.

         Dumnezeu nu face binele cu violență pentru că acest bine făcut cu violență este un capriciu sau mai bine zis un moft care înseamnă de fapt tot un rău iar Dumnezeu este bunătate și iubire absolută, dincolo de absolut.

---

[1] Arhid. Prof. dr. Constantin Voicu, Patrologie, Volumul II, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009, p.234.