Iisus Hristos la
dat pe Duhul Sfânt Apostolilor de trei ori „înainte
de patima Sa dar nu vădit”[1]
„Vă este de folos să Mă duc Eu; căci de nu mă voi duce Eu, Mângâietorul
nu va veni ” (Ioan.16,7) şi versetul „Voi
ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul Adevărului Care din
Tatăl purcede ” (Ioan 15,26), apoi după Patimă „înainte de Înălţare la cer Îl
dă mai vădit prin suflare”[2] „Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi a
zis: Luaţi Duh Sfânt!” (Ioan.
20,22.) iarăşi spune: „şi iată, Eu trimit
peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi
însă şedeţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luc.
24,49) iar complet la Cincizecime (Fapt. 2)
marți, 14 iulie 2015
Erezii Budiste: Secta tantrică Aris. Budismul Partea a III-a.
„Acești adepți ai
tantrismului îl adoră pe Buddha sub forma sa lamaică (Buddha este întodeauna
asociat satkiei lui, adică dublui lui feminin pasiv), au un cult pentru zeii
Naga, adică pentru puterile chtoniene (puteri aparținând adâncurilor
pământului, sau puteri infernale) se dedau la practica vrăjitoriei și a
riturilor erotice.
Obiceiurile
Arișilor, scrie Wim Swaan, n-aveau prea multe în comun cu cele ale blânzilor
călugări fideli doctrinei budismului : purtau părul lung, beau alcool,
practicau lupte în chip de cavaleri, invocau spiritele defuncților și practicau
alchimia; se dedau și la orgii sexuale de origine tantrică ; acestea
simbolizau unirea lui Budha cu satkia lui (energia feminină), a lui Șiva cu
satkia lui, forțe pozitive și negative ale universului. Preotul și inițiatul,
în timpul acestor rituri erotice, tind să ajungă împreună la realizarea
înăuntrul corurilor lor a imanenței, a consubstanțialității Zeului și a Zeiței.”[1]
[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda, Colecția
Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura Prietenii
Cărții, București, 2000, pp.191-192.
Budismul Mahayana. Budismul Partea a II-a.
Budismul Mahayana
„Budismul Carului Mare (în sanscrită Mahayana sau «Marea cale»
de propășire) este o ramură a budismului care se dezvoltă începând cu secolul I
d. Hr. Ca o reacție împotriva austerității și rigorii budismului așa cum este
el practicat de către primii discipoli ai lui Buddha, Mahayana proslăvește un
budism mai popular și mai puțin intelectual decât cel al Carului Mic. Buddha
este venerat, alături de numeroși sfinți și numeroase divinități, ca un zeu
care aduce bunăstare. Printre sfinții cei mai venerați figurează [...]
Boddhisattva, sfinți care au atins Nirvana, dar care-și întârzie intrarea în
Beatitudine pentru a mai salva oameni. Călugării Carului Mare au instituit o
liturghie și un ansamblu complex de rituri, -posturi periodice, adorarea
relicvelor, a făcliilor, a ornamentelor-. Trebuie să subliniem că Mahayana
conservă ideiile esențiale ale budismului referitoare la suferință, caracterul
nepermanent al formelor și irealitate «Sinelui» (adică a individului). Dar el introduce, cu ajutorul riturilor
accesibile poporului, o dimensiune alturistă, de grijă pentru oameni, care
constituie perspective lui cea mai nobilă. Această doctrină este astăzi preponderentă în Tibet, în China, în
Japonia și în Vietnam.”[1]
[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda, Colecția
Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura Prietenii
Cărții, București, 2000, pp. 190-191.
Budismul Hinayana. Budismul Partea a I-a.
Budismul
Hinayana
„Hinayana («Calea
mică» de propășire) sau budismul Carului Mic : forma primitivă și pură,
conform adepților săi, a budismului. Fideli docrinei originare a fondatorului
religiei budiste, călugării Carului Mic nu îl consideră pe Buddha un zeu, ci un
mare apostol. Buddha -Iluminatul- este cel care, prin exemplul lui și
învățăturile lui, arată calea spre eliberare, la capătul căreia discipolul
atinge Nirvana, sau Beatitudinea. Din această perspectivă, eliberarea
sufletului se realizează printr-o strictă morală individuală. Maestrul spun
Hinayaniștii, a zis: «Fieți-vă vouă înșivă propria flacără și ropriul refugiu!»
El îi învață pe oameni, sublinează aceași călugări, cum să
abordeze suferința, caracteristică proprie acestei lumi, nu făcând apel la o
divinitate oarecare ci prin mijloace pur umane. În zilele noastre, Carul Mic
este forma budismului practicată în Ceylon,
Birmania, Siam
și Cambodgia.”[1]
[1] Lan Ts’ ing Vat, Angkor, Birmania, Thailanda,
Colecția Călătorii în timp, Traducere Constantin Ionescu-Boeru, Editura
Prietenii Cărții, București, 2000, p. 188.
Prefigurarea Cincizecimii în Vechiul Testament
În Vechiul
Testament există momente care prefigurează Cincizecimea. Prima prefigurare este
când Moise Îi cere lui Dumnezeu să-i dăruiască ajutoare, dintre bătrânii din
tabără, pentru a-i fi mai uşor să conducă poporul, „atunci Domnul a zis către Moise: Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi, dintre
bătrânii lui Israel, pe care-i ştii tu că sunt căpetenii poporului şi
supraveghetorii lui, şi du-i la cortul adunării, ca să stea cu tine acolo. Că
Mă voi pogorî acolo şi voi vorbi cu tine şi voi lua din duhul care este peste
tine şi voi pune peste ei ca să ducă şi ei cu tine sarcina poporului şi să nu o
duci numai tu singur. Atunci a ieşit Moise şi a spus poporului cuvintele
Domnului, a adunat şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii poporului şi i-a pus
împrejurul cortului. Şi S-a pogorât Domnul în nor şi a vorbit cu el; şi a luat
din duhul care era peste el şi a pus peste cei şaptezeci de bărbaţi căpetenii. Îndată însă cum a odihni duhul peste ei, au început a prooroci, dar apoi au
încetat.
Doi
dintre bărbaţi însă au rămas în tabără: pe unul îl chema Eldad şi pe celălalt
îl chema Medad. Şi a odihnit şi peste ei duhul, căci erau din cei înscrişi, dar
nu veniseră la cort şi au proorocit şi ei acolo în tabără .
Atunci
a alergat un tânăr şi a spus lui Moise, zicând:<< Edad şi Medad proorocesc în
tabără >>.
Şi răspunzând, Iosua, fiul lui
Navi, slujitorul lui Moise, unul din aleşii lui, a zis: <<Domnul meu Moise opreşte-i!>>.
Moise însă i-a zis: <<Nu cumva eşti gelos pe mine? O, de ar fi toţi prooroci în poporul Domnului
şi de ar trimite Domnul duhul Său peste ei! >>” (Num. 11,16-17 şi 24-29)[1], aceste versete ne arată că
la Cincizecime nu doar peste apostoli S-a pogorât Duhul Sfânt „ci şi cei peste cei şaptezeci de ucenici”[2] ai Domnului (Luc. 10,1) „iar după aceasta, Domnul a ales alţi
şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi, înaintea feţei Sale, în fiecare
cetate şi loc unde Însuşi avea să vină”.
A doua prefigurare o găsim la Proorocul Iezechiel (Iez.36,24-28), „de aceea vă voi scoate dintre neamuri şi din
toate ţările vă voi aduna şi vă voi aduce în pământul vostru.
Şi vă voi stropi cu apă
curată şi vă veţi curăţa de toate
întinăciunile voastre şi de toţi idoli voştri vă voi curăţa. Vă voi da inimă
nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă
voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să
umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele. Veţi locui
în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri şi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi
Dumnezeul vostru.”[3]
A treia prefigurare o găsim la Proorocul Ioil: „iar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul şi fii şi fiicele
voastre vor profeţi, bătrânii voştri
visuri vor visa, iar tineri voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste
robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. Şi vă voi arăta semne minunate în cer
şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; Soarele se va întuneca şi luna va fi
roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşate a
Domnului.
Şi oricine va chema numele
Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi
mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe
Domnul ”
(Ioil 3,1-15)[4].
Abonați-vă la:
Postări (Atom)