miercuri, 9 septembrie 2015

Anno Domini



Era Anno Domini a fost elaborată de Sfântul Dionysius Exiguus originar din Dobrogea de astăzi. Această eră este de fapt Era Papală.

Sfântul Dionysius Exiguus „a propus numărătoarea anilor de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, [...] , pentru ca astfel să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre şi pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc, adică Patimile Mântuitorului nostru. Era creştină astfel întemeiată a intrat în vigoare la Roma în anul 527, iar până la începutul mileniului al doilea a fost adoptată în toată lumea creştină.”[1]
În Era Papala (Anno Domini) anul 1 se calculează de la naşterea lui Hristos, „anul civil, [...]  începe la 1 ianuarie.”[2] Potrivit acestei Ere acum suntem în anul 2015.
Această Era folosește Calendarul Gregorian, anul are 12 luni prima lună din an este ianuarie iar ultima decembrie, are săptămâna potrivit tradiției creștine de șapte zile și păstrează pentru zilele săptămânii denumirile zeitățiilor greco-romane.
„Calendarul roman a atribuit una dintre zeităţile planetare pentru fiecare zi a săptămânii începând cu Soarele și continuând cu Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus și Saturn. ”[3]
Aceste zeității planetare greco-romane sunt :
„Venus - zeița grădinilor și a câmpiilor (la greci: Afrodita - zeița frumuseții și a dorinței sexuale)
Apollo - zeul soarelui (la greci: Apollo - zeul profeției, al medicinei și al tragerii cu arcul)
Marte - zeul războiului (la greci: Ares - zeul războiului)
Diana - zeița lunii (la greci: Artemis - zeița vânătorii)
[...]
Saturn - zeul agriculturii (la greci: Cronos - zeul cerului, conducătorul titanilor)
[...]
Mercur - mesagerul zeilor; protectorul călătorilor, al hoților și al negustorilor (la greci: Hermes - mesagerul zeilor; protectorul călătorilor, al hoților și al negustorilor)
[...]
Jupiter - conducătorul zeilor (la greci: Zeus - conducătorul zeilor).”[4]
Denumirea zilei de Sâmbătă vine de la ziua de sabat „ziua de odihnă și de sărbătoare la evrei”[5]
Denumirea zilei de Duminică vine de la „ ziua Domnului (dies dominica), ziua domnească,[...] la păgâni era ziua soarelui (dies solis).”[6] Această denumire e de origine creștină.


[1] Sfântul care a numărat anii de la Hristos,  www.ziarullumina.ro/sfantul-care-a-numarat-anii-de-la-hristos-40139.html, acesat la data de 19.12.2014.
[2] Anno Domini, www.en.wikipedia.org/wiki/Anno_Domini, accesat la data de 16.05.2012.
[3]  Marcus Louis Rautman, Daily Life in the Byzantine Empire, Greenwood Press, 88 Post Road West, Westport, an imprint of Greenwood Publishing Group, Inc., pp.4-5.
[4] Zeii romani si corespondentii lor in Grecia, www.limbalatina.ro/istorie/zeigrro.html, accesat la data de 9.09.2015.
[5] Sâmbătă, www.dexonline.ro/definitie/s%C3%A2mb%C4%83t%C4%83, accesat la data de 10.09.2015.
[6] Duminică, www.dexonline.ro/definitie/duminic%C4%83, accesat la data de 10.09.2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu