Sufletul omului după moarte. Judecata Particulară

„În prima zi, sufletul este răpit cu putere din trup de îngeri înfricoșători [...] .Sufletul stă lângă trup și-l privește mirându-se cum a putut să locuiască într-o astfel de temniță, el care este atât de frumos și plin de strălucire Dumnezeiască.

A doua zi sufletul este luat de îngerul păzitor, mergând cu viteza gândului, în toate locurile în care a fost cât a trăit pe pământ arătându-i faptele pe care le-a făcut, bune sau rele. [...]

A treia zi [...] sufletul primește încă 6 îngeri pentru a trece înfricoșătoarele Vămi ale Văzduhului și a fi dus în fața Preasfintei Treimi. [...] După trecerea vămilor, sufletul ajunge în fața Preasfintei Treimi, iar cei 6 îngeri merg în ceata lor, rămânând numai îngerul păzitor care va purta de grijă de suflet. [...] După ce i se face judecata, Dumnezeu trimite sufletul împreună cu îngerul păzitor, să treacă 6 zile prin Rai.

Acolo sufletul vede :

-Ierusalimul Ceresc (Apoc.21,2),

-Lumina Dumnezeiască (Apoc.22,25),

-Locașurile drepților (Mt,14,22),

-Cântările îngerilor (Mt.13,43),

-Frumusețile veșnice, mângâiere duhovnicească, bucurie, dreptatea și paca Duhului Sfânt.

Sf Apostol Pavel ne spune : ‹‹Cele ce urechea nu a auzit, ochiul n-a văzut și la inima omului nu s-a suit, acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El›› (I Cor. 2,9).

În a noua zi sufletul ajunge din nou în fața Preasfintei Treimi, unde este din nou judecat. [...] După aceasta sufletul este trimis împreună cu îngerul păzitor 30 de zile prin Iad. Aici vede sufletul cele nouă munci ale Iadului.

I Prima muncă a Iadului este focul cel veșnic. Sf Prooroc Isaia zice : ‹‹Care din noi poate să îndure focul mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul cel de veci›› (Isaia 33,14). Acest foc este imaterial, arde cumplit și niciodată nu scade. Mântuitorul va spune celor păcătoși :  ‹‹Duceți-vă de la mine blestemaților în focul cel veșnic gătit diavolilor și îngerilor săi›› (Mt. 25,41).

II A doua pedeaapsă este Tartarul, scrâșnirea dinților de care vorbește Sf Evanghelie (Mt. 8,12-18 ; 12-22 ; 13-25 ; 30)

III A treia pedeapsă pe care o vede sufletul este duhoarea păcatelor (Is. 3,24-3,33).

IV A patra pedeapsă este a vederii prin care, sufletul păcătos se pedepsește prin vederea fețelor urâte și întunecate ale diavolilor.

V A cincia pedeapsă este a foamei și a setei sufletești, (Lc. 17,24 ; Ps. 58,17).

VI A șasea pedeapsă este viermele cel neadormit al conștinței prin care sufletul păcătos vede toate păcatele pe care le-a făcut în viață. ‹‹Viermele lor nu doarme și focul lor nu se stinge›› (Mt. 9,44)

VII A șaptea pedeapsă este întunericul cel mai dinafară (Mt. 25,30).

VIII A opta pedeapsă este deznădejdea cea veșnică pe care o are păcătosul fiind osândit veșnic. (Mt. 25.46)

IX A noua pedeapsă este lipsirea de fericirea veșnică (Mt. 25,21) de părtășia harică cu Dumnezeu.

 Dacă întreabă cineva de ce pentru un păcat de moarte să fie osândit la muncile cele veșnice trebuie să știe că dacă Dumnezeu l-ar fi lăsat să trăiască veșnic, veșnic ar fi păcătuit.  [...]

În a 40-a zi sufletul este adus din nou în fața Preasfintei Treimi, unde i se face judecata particulară.

‹‹Toți ne vom înfățișa înaintea Judecății lui Hristos, ca să ia fiecare cele ce a făcut în trup bune sau rele ›› (IICor 5,10 ; Rom 14,10)

Acum se hotărăște unde va sta sufletul până la Judecata Universală.”[1]

---

[1] Sufletul omului după moartea trupului - Mănăstirea Rarău, Editura Inventica, Vatra Dornei, 1995, pp. 5-11.

Cele şapte cuvinte rostite de Iisus pe Cruce

Cele şapte cuvinte rostite de Iisus pe Cruce:

„Părinte iartă-le lor că nu ştiu ce fac! (Luca 23.34)

Adevărat grăiesc Ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai! (Luca 23. 43)

Femeie, iată fiul tău! Şi ucenicului i-a zis iată mama ta! (Ioan 19. 26-28)

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? ( Matei 27.46; Marcu 15.34)

Mi-e sete! (Ioan 19.28)

Săvârşitu-s-a! (Ioan 19.30)

Părinte în mâinile Tale îmi dau Duhul Meu! (Luca 23.46)”[1]

---

[1] Viu este Dumnezeu, Catehism ortodox, Traducere în limba română şi postfaţă de Părintele Ioan Nicolae, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 225.

Arătările Domnului după Înviere

A treia zi Iisus a înviat din morţi şi S-a arătat ucenicilor:

„Arătarea catre Maria Magdalena […] (Ioan 20.13-17)“[1] (Marcu 16.9-10).

„Iisus s-a arătat […], celorlalte femei mironosiţe”[2] (Matei 28.9)

„Iisus s-a arătat a treia oară la doi ucenici pe cale spre Emaus (Marcu 16.12-13; Luca 24.13-35) “[3]

„Arătarea către Petru (I Cor 15.5)”[4]

„Iisus s-a arătat ucenicilor […] Săi în foişorul Cinei din Ierusalim (Luca 24.23-49; Ioan 20.19-28)

Iisus S-a arătat a cincia oară  celor 11 Apostoli şi lui Toma (Ioan 20.24-31)

Arătarea către cei 7 Apostoli (Ioan 21.1-4) “[5]

„Arătarea către cei 11 ucenici în Galileea ( Matei 28.16-20; Marcu 16.15-18)”

Arătarea la mai mult de cincisute de ucenici (I Cor 15.6)

Arătarea către Apostolul Iacov (I Cor 15.7)

Aratarea după 40 de zile: Înălţarea (Fapt. 1.3; Luca 24.50; Marcu 16.19)”[6]

---

[1] Viu este Dumnezeu, Catehism ortodox, Traducere în limba română şi postfaţă de Părintele Ioan Nicolae, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p.252.

[2] Protosinghel Nicodim Mandiţă, Crucea Spirituala în viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, 1994, p.197.

[3] Ibidem, p.198.

[4] Viu este Dumnezeu, op.cit., pp.255-256.

[5] Protosinghel Nicodim Mandiţă, op.cit., p.202.

[6] Viu este Dumnezeu, op.cit., pp.261-262.

Cele 14 popasuri ale Drumului Crucii Mântuitorului Iisus

Cele 14 popasuri ale Drumului Crucii

„De la Pretoriu locul unde Iisus a fost osândit şi condamnat la moarte, până la mormântul în care Prea Sfântul Său Trup a fost înmormântat, sunt 14 locuri. Aceste locuri, în care Mântuitorul S-a oprit în acest drum, sub  povara grea a Cruci şi grelelor Sale suferinţe, se numesc popasuri, locuri de oprire sau staţiuni. Fiecare din aceste popasuri grăiesc multe lucruri folositoare mântuirii sufletului omenesc.”[1]

 Primul Popas din Drumul Crucii Mântuitorului

 Mântuitorul osândit la moarte

„În anul de la zidirea lumii 5508 Martie 23, din cele aratate în Sfintele Evanghelii şi sentinţa morţii lui Iisus, Pilat a aprobat condamnarea Mântuitorului la moarte. Moarte pe cruce.

Prin sentinţa de moarte dată asupra lui Iisus, s-a comis cea mai mare nedreptate, din toate câte s-au făcut pe pământ. În procesul acesta nelegiuit, nevinovăţia a fost condamnată; iar tâlharia şi crima achitată”[2] prin eliberarea lui Baraba.

Al doilea Popas

Mântuitorul îşi ridică pe umeri Crucea Sa

„După osândirea la moarte pe nedrept, Mântuitorul a fost silit să ridice pe umeri şi să-şi ducă Singur Crucea Sa, până sus pe Golgota la locul rastignirii”[3]

Al treilea Popas

Domnul Iisus cade sub povare Crucii

Iisus cade  sub povara Cruci când „se apropia de marginea Ierusalimului […] astazi în acel loc este o biserica armenească şi un stâlp de piatră sfărmat”[4]

Al patrulea Popas

Mântuitorul se întâlneşte în drumul Crucii, cu Sfânta Sa Maică (Ioan 19.25-27)

„O clădire mare cu etaj, zidită cu pietre de diferite culori în acest loc, istorişeşte, după tradiţia locului, că acolo a fost casa în care s-au petrecut cele scrise în Sfânta Evanghelie, despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (Lc. 17. 10-31). Tot acolo este o biserică a armenilor catolici «Biserica suspinului, Biserica Spasmului »”[5]

Al cincile Popas

Ostaşii silesc pe Simon Chirineanul a ajuta Mântuitorului pentru a-şi duce Crucea (Matei 27.32, Marcu 15.21, Luca 23.26)

„La o raspânti El a căzut jos sub greutatea Crucii […] ostaşii L-au batut din nou, dar văzându-L istovit, aproape de agoniia morţii s-au temut să nu-L vadă strivit sub greutatea Crucii. După sentinţa şi porunca guvernatorului roman Pilat, El trebuia să moară răstignit pe Cruce sus pe Golgota. Temându-se de pedeapsă, ei au silit un om chirinean, anume Simon, pe care l-au aflat  venind din ţarină ca să ducă Crucea după Iisus.”[6]

Al şaselea Popas

Marama Veronicăi

„Evreul Ahasverus (istorişeşte o frumoasă povestire), văzând pe Domnul suind spre Golgota cu chinuri şi mari dureri […] o femeie bună la inimă […] I-a şters cu ştergarul (marama) sudorile reci, amestecate cu praf, şi Sânge închegat de pe Sfânta Lui faţă. Mântuitorul văzând bunătatea acelei femei, vrând să-i răsplătească binefacerea ei, cu puterea lui dumnezeiască, a făcut de s-a întipărit pe pânza aceea albă, Chipul lui cel Sfânt. Veronica văzând această minune, a alergat plină de bucurie acasă ca să arate tatălui minunea. Tatăl ei, fiind un evreu plin de ură contra Mântuitorului, a smuls marama din mâna ei şi a aruncat-o în foc […] Marama cu Chipul Mântuitorului  n-a ars în cuptor, […] ci mai mult s-a albit.

Pe locul unde a fost casa Veronicăi, astăzi este un paraclis.”[7]

Al şaptelea Popas

Mâmtuitorul cade a doua oară sub povara Crucii

Acest popas „se mai numeşte şi: Poarta Judecaţi, pentru că acolo era poarta cetăţii Ierusalimului, pe care erau scoşi afară din cetate osândiţii la moarte şi duşi pe Golgota unde erau executaţi. În vremea Mântuitorului Golgota era afară din Ierusalim”[8]

Al optulea Popas

Mântuitorul sfătuieşte femeile care plângeau (Luca 23.27-31)

Acest popas  astăzi este însemnat cu „o Cruce neagra făcută pe zidurile Mănăstirii greceşti, a Sf. Haralambie” [9]

Al nouălea Popas

Mântuitorul cade a treia oară sub povara Crucii

Astazi „ locul de lângă uşa Bisericii copte, grăieşte tainic despre acest”[10] eveniment.

Al zecelea Popas

Mântuitorul este bătut, dezbrăcat şi adăpat cu oţet şi fiere (Matei 27.34; Marcu 15.23)

„În locul acest este un paraclis, Paraclisul Biciuirii, şi stâlpul de piatră de care a fost legat Mântuitorul şi bătut cu cea mai groaznică cruzime. Tot acolo mai e şi o temniţă, în care tradiţia spune că Mântuitorul a fost pus în cătuşe, legat şi închis acolo, în timpul pregătirilor pentru răstignirea condamnaţilor”[11]

Al unsprazecelea Popas

Ostaşii pironesc Preasfântul Trup la lui Iisus pe Cruce (Matei 27.35; Marcu 15.25; Ioan 19.23; Luca 23.33)

„Mântuitorul nu s-a împotrivit. El de buna Sa voie S-a aşezat pe Cruce, singur Şi-a aşezat pe Cruce mâinile şi picioarele pentru răstignire. Aici se împlinesc cuvintele proorociei amintite […] (Isaia 53.7).”[12]

Al douăsperzecelea Popas

Mântuitorul suferă mult pe Cruce

„După rânduiala legilor romane, hainele condamnatilor la moarte pe Cruce, imediat după răstignirea lor deveneau proprietatea călăilor”[13] (Matei 27.35; Marcu 15.24; Luca 23.24; Ioan 19.24).

„În acest loc se află azi un paraclis numit Paraclisul împărţirii veşmintelor […] .

Pilat a scris pe o tablă o inscripţie: Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor, şi a dat-o ostaşilor. Ostaşii luând-o au pironit-o pe Cruce deasupra capului lui Iisus” [14](Matei 27.37; Marcu 15.26; Luca 23.38; Ioan 19.19).

„Batjocurile aduse Mântuitorului pe Cruce”[15] (Matei 27.39-44; Marcu 15.29-32; Luca 23.35-43).

Al treisprezecelea Popas

Coborârea de pe Cruce a trupului lui Iisus (Matei 27. 57-61; Marcu 15. 42-47; Luca 23. 50-56; Ioan 19 38-42).

„Este de ştiut din scriierile vechi, că trupurile celor osândiţi de sinedriu la moarte pe Cruce, nu se îngropau în mormintele familiei. Ei erau puşi în gropi făcute în locuri pângărite, anume pentru astfel de osândiţi. Uneori însă, cu prilejul vreunei sărbători mari, cum au fost Paştile  în anul acela, ei erau daţi rudelor lor, dacă îi cereau, cu condiţia ca înmormântarea să nu aibă ceremonie. Trupul Mântuitorului, din economia dumnezeiască, a fost cruţat de batjocura înmormântării în locuri pângărite (aşa d.p. cum a fost înmormântat capul Sf. Ioan Botezătorul...). Vineri după moartea lui Iisus făcându-se seară, a venit un om bogat din oraşul iudilor Arimateea numit Iosif […] îndraznind, a intrat la Pilat şi a cerut Trupul lui Iisus […] Iosif căpătând autorizatie din partea guvernatorului”[16]

Al patrusprezecele Popas

Înmormântarea Mântuitorului

„Ziua de Vineri plecându-se spre seară, după legea mozaică, trupurile crucificate trebuiau înmormântate (Dt. 21.22-23). În locul unde s-a răstignit Iisus a fost o grădină. În aceea grădină era un mormânt nou al lui Iosif, săpat în piatră, în care nimeni niciodata nu fusese pus. Acolo în acel mormânt nou au pus Preasfântul Trupul Domnului Iisus […] acolo au prăvălit o piatră mare pe uşă Mormântului”[17]

---

[1] Protosinghel Nicodim Mandiţă, Crucea Spirituala în viaţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Editura Agapis, 1994, p. 96.

[2] Ibidem, p.100.

[3] Ibidem, p.103.

[4] Ibidem, p.108.

[5] Ibidem, p.112.

[6] Ibidem, p. 113.

[7] Ibidem, pp.117-118.

[8] Ibidem, p. 119.

[9] Ibidem, p. 124.

[10] Ibidem, p. 127.

[11] Ibidem, p.130.

[12] Ibidem, pp.135-136.

[13] Ibidem, p.143.

[14] Ibidem, p.143.

[15] Ibidem, p.144.

[16] Ibidem, p. 164.

[17] Ibidem, p.168.

Despre Psalmul 108

            Psalmul 108 conține un blestem înfricoșător la prima vedere, dar ce înseamnă acest blestem ne învată Apostolul Petru în Faptele Apostolilor.

PSALMUL 108

Pentru sfârşit; un psalm al lui David.

 Dumnezeule, lauda mea să n'o ţii sub tăcere, că gura păcătosului şi gura vicleanului s'au deschis împotrivă-mi; cu limbă vicleană au grăit împotrivă-mi şi cu vorbe de ură m'au împresurat şi fără pricină s'au războit cu mine; în loc să mă iubească mă cleveteau, iar eu mă rugam; în locul binelui m'au răsplătit cu rău şi cu ură, în locul iubirii mele.

Pune peste el un păcătos deasupră-i, şi diavolul să stea de-a dreapta lui; când e judecat, să iasă osândit, iar rugăciunea lui prefacă-se'n păcat.

Puţine să-i fie zilele, iar dregătoria lui s'o ia altul; copiii să-i ajungă orfani şi femeia lui, văduvă; copiii lui să rătăcească fără nici un adăpost şi să cerşească, alungaţi din vatra caselor lor.

Cămătarul să-i scotocească prin tot ce are, străinii să-i jefuiască ostenelile; să nu aibă cine să-l ocrotească şi nici să-i miluiască pe copiii lui rămaşi fără tată; copiii lui să fie daţi pierzării, iar numele său într'un singur neam  să se stingă; fie fărădelegea părinţilor lui pomenită'n faţa Domnului, iar păcatul maicii lui să nu se stingă.

Fie ei de-a pururi înaintea Domnului şi piară-le amintirea de pe pământ, că nu şi-au amintit să facă milă şi l-au asuprit pe cel sărac şi pe cel sărman şi pe cel cu inima umilă, ca să-l poată ucide.

Că a iubit blestemul, şi va veni asupră-i; şi n'a vrut binecuvântarea, şi va fugi de la el. Cu blestemul s'a îmbrăcat precum cu o haină, ca apa i-a intrat în măruntaie şi ca uleiul, în oase; fie-i ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge.

Aceasta-i ceea ce face Domnul cu cei ce mă defaimă şi cu cei ce vorbesc de rău împotriva sufletului meu.

Dar Tu, Doamne, Doamne, de dragul numelui Tău fă milă cu mine, că bună e mila Ta.

Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima în lăuntrul meu s'a tulburat.

Ca o umbră când se'nclină mă petrec, ca lăcustele mă scutur; genunchii mei au slăbit de post, carnea mi s'a ponosit de dorul uleiului.

Iar eu le-am devenit lor ocară, m'au văzut, şi capetele şi le-au clătinat.

Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu, mântuieşte-mă după mila Ta şi să cunoască ei că aceasta-i mâna Ta şi că Tu, Doamne, ai făcut-o.

Ei vor blestema, Tu vei binecuvânta; să se ruşineze cei ce se ridică împotrivă-mi, iar robul Tău să se veselească.

Cei ce mă clevetesc îmbrace-se cu ocară şi'n ruşinarea lor ca într'un ţol să se'nvelească.

Cu gura mea Îl voi mărturisi foarte pe Domnul şi'n mijlocul multora Îl voi lăuda, că El a stat de-a dreapta săracului ca să-mi mântuiască sufletul de cei ce mă prigonesc.

În Faptele Apostolilor, în capitolul 1 Luca ne spune că după Înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus, Apostolii au ales în locul lui Iuda Iscarioteanul pe Matia  ca apostol.

Apostolul Petru în cuvântarea pe care o ține celor de față în momentul când Matia este ales apostol ne tâlcuiește ce înseamnă Psalmul 108.

„Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.

Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.

Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.

 Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:

 Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus.

 Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.

 Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi, căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.

 Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui.

 Căci este scris în Cartea Psalmilor: ‹‹Facă-se casa lui pustie şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia altul››.

 Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,

 Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui.

 Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia.

 Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,

 Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui.

 Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.” (Fapt. 1,12-17;26).

Psalmul 108 este deci un psalm profetic și se referă la Iuda Isacarioteanul cel care L-a vândut pe Iisus.

Structura Prologului în Evanghelia după Ioan

În prologul Evanghelii după Ioan aflăm despre „originea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos şi preexistenţa lui ca Logos (Ioan 1, 18) […] este de fapt o mărturisire de credinţă foarte clară despre Mântuitorul Iisus Hristos, Logosul preexistent ipostatc”[1]

Structura Prologului lui Ioan:

„Preexistenţa şi viaţa Logosului în Dumnezeu (vv.1-3)

1.La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.

2. Acesta era întru început la Dumnezeu.

3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

Logosul ca viaţă şi lumină a lumii(vv.4-5)

4.Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.

5.Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

Mărturia Sfântului Ioan (vv.6-8)

6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.

7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el.

8. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.

Logosul vine în întâmpinarea oamenilor (vv.9-13)

9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.

10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.

11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,

13.Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

Întruparea şi slava Logosului (v.14)

14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

Iisus Hristos ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeul cel Nevăzut (vv.15-18)

15.Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.

16.Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.

17.Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

18.Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”[2]

„Temele teologice despre preeexistenţa Mântuitorului Hristos se regăsesc şi în Flp. 2,6-11, şi în Col.1,15-20; Alte motive comune se întâlnesc şi în 1Tim. 3,16; Evr 1,1-4; Ef 1,3-14.”[3]

Ef 1,3-14

„Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce întru Hristos ne-a binecuvântat întru cele cereşti cu toată binecuvântarea duhovnicească.

            Într'acest chip ne-a şi ales întru El mai'nainte de întemeierea lumii, pentru ca'ntru iubire să fim în faţa Lui sfinţi şi fără prihană ,

            mai dinainte rânduindu-ne ca, după buna socotinţă a voii Sale, întru El prin Iisus Hristos să ne înfieze

            spre lauda slavei harului Său cu care ne-a dăruit întru Cel-Iubit .

            Întru Acesta, prin sângele Său, avem noi răscumpărarea şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Său

            pe care pentru noi l-a făcut să prisosească întru toată înţelepciunea şi priceperea .

            El ne-a făcut cunoscută taina voii Sale pe care, potrivit bunăvoinţei Lui, mai dinainte întru Sine o plănuise

            spre buna rânduială a plinirii vremilor: toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, să fie iarăşi adunate întru Hristos ; în El,

            întru Care şi nouă mai dinainte ni s'a rânduit o moştenire, potrivit cu planul Celui ce pe toate le lucrează după sfatul voii Sale,

            pentru ca noi, cei ce mai dinainte am nădăjduit întru Hristos, să fim spre lauda slavei Sale .

            Întru El de asemenea şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, şi după ce aţi crezut în El, aţi fost pecetluiţi cu Duhul cel Sfânt al făgăduinţei h

            – arvuna moştenirii noastre –, în vederea răscumpărării celor dobândiţi , spre lauda slavei Sale .”

1Tim. 3,16

„Şi'ntr'adevăr, mare este taina credinţei celei bune:

Fost-a El i arătat în trup ,

îndreptăţit în Duh ,

văzut de îngeri ,

propovăduit între neamuri,

crezut în lume,

înălţat întru slavă.”

Evr 1,1-4

„În multe rânduri şi'n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin profeţi ,

            în zilele acestea de pe urmă  ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate, prin Care şi veacurile  le-a făcut.

            Fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul fiinţei Sale , şi pe toate ţinându-le cu cuvântul puterii Lui, după ce prin El Însuşi a săvârşit curăţirea păcatelor noastre a şezut de-a dreapta Slavei e întru cele preaînalte,

            devenind El cu atât mai presus de îngeri, cu cât numele pe care l-a moştenit  mai presus de ei.”

Flp. 2,6-11

            „Cel ce dintru'nceput fiind  în chipul  lui Dumnezeu a socotit că a fi El întocmai cu Dumnezeu nu e o prădare ,

            dar S'a golit pe Sine  luând chip de rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om;

            S'a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!

            Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care-i mai presus de orice nume,

            pentru ca'ntru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt,

            şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.”

Col.1,15-20

„ El este chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi-Născut a toată zidirea ,

            pentru că'ntru El au fost zidite toate, cele din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpânii . Toate prin El şi pentru El s'au zidit

            şi El este mai înainte decât toate, şi toate'ntru El se ţin împreună.

            Şi El este Capul trupului, al Bisericii, El, Care este Începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.

            Căci în El a binevoit [Dumnezeu] să sălăşluiască toată plinătatea

            şi prin El pe toate'ntru El să le împace , fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, pace făcând prin El, prin sângele crucii Sale.”

---

[1] Lector Dr. Constantin Preda, Cartea neamului lui Iisus Hristos, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006, pp.19-20.

[2] Ibidem, pp.27-29.

[3] Ibidem, p. 19.