marți, 3 martie 2015

De ce există răul și suferința în lume?



În primul rând, trebuie să spunem că, omul și îngerii au fost creați cu voință liberă, dar omul și unii dintre îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar din această răzvrătire se naște răul și suferința în lume.
Dar unii se vor întreba de ce răul nu este distrus de Dumnezeu?
La această problemă, am găsit un răspuns, iată-l: „Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4.16). Deci, Dumnezeu este iubire perfectă și absolută, deasupra oricărei noțiuni de iubire, iar iubirea nu săvârșește nici o violență!
De exemplu, noi îi închidem pe infractori în temnițe, dar în acest fel săvârșim o violență asupra lor luându-le libertatea.    
            Dumnezeu nu săvârșește nici o violență asupra nimănui, pentru că atunci nu ar mai fi iubire, El nu săvârșește nici o violență asupra libertății cuiva.
Sfântul Grigore de Nyssa ne învață: „întruparea [...] este o amăgire a diavolului, drept răsplată că acesta l-a amăgit pe Adam. Oferindu-și trupul Său ca momeală diavolului, Hristos l-a mântuit pe om fără să comită vreo violență asupra diavolului.[1]
            Dar, se vor întreba unii, de ce există iadul?
            Pentru că iubirea este dreaptă, și deoarece „cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” ( I Ioan 4.16), deci, dacă iubim pe semenii noştri, trăim și vom trăii în Dumnezeu și El în noi, iar cei care nu iubesc pe semenii lor vor trăii în iad. Dumnezeu este prezent și în iad „de mă voi pogorâ în iad, de față ești” (Ps.138.8). Dumnezeu, fiind iubire nu distruge creatura răzvrătită pentru ca aceasta ar însemna o violență. Din această cauză există iadul.


[1] Arhid. Prof. dr. Constantin Voicu, Patrologie, Volumul II, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009, p.234.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu